Vremea se va răci brusc zilele următoare. „De la 34 de grade, practic o prăbuşire a regimului de temperaturi, la cel mult 15”

×
Codul embed a fost copiat

Directorul general al istraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a afirmat, joi, că temperaturile vor scădea de la 34 de grade la 15 grade în regiunile intracarpatice.

Totodată, ea a arătat că cele mai mari cantităţi de precipitaţii, de peste 60 de litri pe metru pătrat, sunt aşteptate în Oltenia, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi de Curbură. ANM va emite, vineri, o alertă meteorologică generală, la început pentru partea de vest, nord-vest a ţării, fiind aşteptate manifestări de instabilitate atmosferică.

”Dacă astăzi, mâine – vineri şi sâmbătă contăm pe o vreme deosebit de caldă, vineri vom înregistra cea mai călduroasă zi din această săptămână, 33-34 de grade Celsius în sudul extrem (…), chiar şi sâmbătă, 26-33 de grade în sudul ţării, situaţia se va schimba începând de duminică, când de la 34 de grade, practic o prăbuşire a regimului de temperaturi, la cel mult 15 în regiunile intracarpatice, posibil doar 22 în partea de sud-est a ţării”, a arătat Mateescu, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la finalul şedinţei operative convocate de premierul Marcel Ciolacu pentru stabilirea măsurilor de protecţie a populaţiei, în contextul avertizarilor meteorologice.

Ea a explicat că această modificare a temperaturilor înseamnă fenomene meteo extreme.

”Ce înseamnă acest lucru? O spunem de fiecare dată, un schimb de masă de aer foarte rece pe un fond preexistent de masă de aer foarte cald înseamnă fenomene meteorologice extreme care impun o atenţie deosebită în intervalul următor”, a declarat Mateescu.

Citește și
Furtuna
Avertisment de la ANM. Din cauza ciclonului, vremea se va răci ”semnificativ” în România, vin ploi torențiale și vijelii

Ea a precizat că vineri dimineaţa va fi emisă o alertă meteorologică generală.

”istraţia Naţională de Meteorologie, pe baza următoarelor date din această noapte, de la ora 00 şi de mâine dimineaţă, de la ora 06, la ora 10, în cadrul Consiliului de Prognoză, va emite o alertă meteorologică generală, la început pentru partea de vest, nord-vest a ţării, mă refer aici la Banat, Crişana, Maramureş şi vestul Transilvaniei. Pentru că activitatea ciclonică în Mediterana este una foarte intensă şi vorbim de manifestări de instabilitate atmosferică deosebită în această parte a ţării, la început în partea de vest, nord-vest, probabil, cu siguranţă un Cod galben, având în vedere cantităţile de precipitaţii prognozate la acest moment, de până la 30-40 de litri pe metru pătrat, după care, începând de duminică şi până luni, aici contăm pe un vârf în ceea ce priveşte acest episod de vreme instabilă, deosebit de accentuat, să avem zone în ţară de Cod galben, posibil în toată ţara, şi chiar şi areale de Cod portocaliu”, a adăugat Elena Mateescu.

Ea a făcut referire la zonele unde sunt aşteptate cele mai mari cantităţi de precipitaţii.

”Cele mai mari cantităţi, de 60-80 de litri pe metru pătrat, posibil peste 90 de litri pe metru pătrat, le aşteptăm, aşa cum arată datele de azi, în Oltenia, în Muntenia, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Cu siguranţă, mâine dimineaţă, în funcţie de ultimele informaţii, vom interveni conform datelor, astfel încât dacă există o probabilitate foarte mare de a avea cantităţi care să depăşească pe secvenţe scurte de timp sau prin acumulare în ultimele 24 de ore, valori de peste 100 de litri pe metru pătrat, fie să dublăm avertizarea generală de avertizări meteorologice de Cod roşu de tip nowcasting, fie un Cod roşu de la început dacă aria în care anticipăm aceste cantităţi este una destul de extinsă şi mă refer aici la zone din Oltenia şi Muntenia în mod deosebit şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură”, a transmis directorul ANM.

„S-a luat decizia de ieri deja, ordinul a fost transmis în țară, de mobilizare a unor forțe suplimentare către unele județe cu risc: Dolj, Giugiu, Mehedinți, Olt Și Teleorman. În urma datelor pe care le vom primi mâine vom ajusta cel mai probabil această mobilizare de forțe”, a precizat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp
Ciclonul Ashley va lovi România. Vremea se va răci brusc cu aproape 20 de grade și va fi potop. Precipitaţii de 100 l/mp

România va fi lovită de ciclonul Ashley la finalul acestei săptămâni, iar vremea se va răci brusc, de la 33-34 de grade la 15 grade Celsius. De asemenea, în unele zone vor fi ploi puternice, de până la 100 litri pe metru pătrat.  

Avertisment de la ANM. Din cauza ciclonului, vremea se va răci ”semnificativ” în România, vin ploi torențiale și vijelii
Avertisment de la ANM. Din cauza ciclonului, vremea se va răci ”semnificativ” în România, vin ploi torențiale și vijelii

Vremea se va răci semnificativ în România, începând de duminică, 29 septembrie, ca urmare a formării unui ciclon în Marea Mediterană.

Vremea azi, 25 septembrie. Temperaturile maxime ajung și la 31 de grade. Zonele în care vin ploile
Vremea azi, 25 septembrie. Temperaturile maxime ajung și la 31 de grade. Zonele în care vin ploile

Astăzi apar averse cu fenomene electrice în vestul, nord-vestul și în centrul tãrii. În celelalte regiuni, găsim vreme mai bunã, iar maximele se vor situa intre 21 de grade în nord-vestul Transilvaniei și 31 de grade în sudul Munteniei.

Dezastru în învățământ. În mii de școli lipsesc sălile de sport, iar în multe dintre cele existente
Dezastru în învățământ. În mii de școli lipsesc sălile de sport, iar în multe dintre cele existente "iarna e extrem de frig"

A început "Săptămâna Europeană a Sportului Școlar", ocazie cu care în zeci de țări sunt puse la cale evenimente care promovează mișcarea. 

Vremea azi, 24 septembrie. Temperaturile maxime se vor situa între 29 și 30 de grade Celsius. Zonele în care va ploua
Vremea azi, 24 septembrie. Temperaturile maxime se vor situa între 29 și 30 de grade Celsius. Zonele în care va ploua

Ziua de marți, 24 septembrie, ne aduce încă o amiază caldă în majoritatea zonelor, cu maxime de la 23 de grade în depresiuni până la 30 de grade în sudul țării.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.