Fenomenul neașteptat generat de alegeri în România. Direcțiile pentru Evidența Persoanelor au lucrat la foc automat

×
Codul embed a fost copiat

Cei care nu au putut să ajungă în județul unde au adresa din buletin au mers în număr mare să își ia viza de flotant. Direcțiile pentru Evidența Persoanelor au lucrat la foc automat, iar toate solicitările au fost rezolvate rapid.

În ultimele zile, mulți tineri au înțeles că nu trebuie să își risipească votul.

În Cluj-Napoca, unii dintre cei care au domiciliul în alt județ în actul de identitate, dar locuiesc în oraș, s-au prezentat la ghișee de la prima oră.

Studenții au avut nevoie de contractul de cazare, un formular semnat de ul căminului și de carnet.

Studentă: "Nu reușesc să ajung acasă să pot vota, așa că singura mea soluție a fost să-mi fac viza de flotant".

Citește și
alegeri parlamentare 2024
Alegeri parlamentare 2024. S-au închis urnele în țară. Votul continuă în diaspora. Incidente electorale semnalate

Tânăr: "Sper ca toată munca noastră din ultimii 35 de ani, de la Revoluție încoace, să nu fi fost în zadar și să ne continuăm parcursul european și euroatlantic".

Tânăr: "Mai ales când știm istoria țării, prin ce am trecut, cred că este important să venim și să ne alegem oamenii care să ne conducă".

La fel au stat lucrurile și în Timișoara.

Studentă: "Am depus pentru vize de flotant și vrem să mergem acum la vot".

Studentă: "Am lăsat orice oportunitate de a pleca, să fac petreceri pe undeva, și am venit să fac viza de flotant pentru a vota".

Studentă: "Sunt din Satu Mare și cred că e foarte important să votăm și să ne informăm cu privire la asta pentru a alege ceea ce ne reprezintă pe fiecare dintre noi".

Inclusiv actele de identitate au fost eliberate în procedură de urgență.

Femeie: "Am venit repede să-mi fac buletinul să pot vota. Mergeți la vot, români dragi!".

Articol recomandat de sport.ro
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
Citește și...
Alegeri parlamentare 2024. S-a încheiat votul în țară. Prezență impresionantă la urne: peste 52%
Alegeri parlamentare 2024. S-a încheiat votul în țară. Prezență impresionantă la urne: peste 52%

Alegeri parlamentare 2024. Secțiile de votare din România s-au deschis la ora 07:00. Românii sunt așteptați la vot pentru a alege cine îi va reprezenta în Parlament pentru următorii patru ani.    

Alegeri parlamentare 2024. S-au închis urnele în țară. Votul continuă în diaspora. Incidente electorale semnalate
Alegeri parlamentare 2024. S-au închis urnele în țară. Votul continuă în diaspora. Incidente electorale semnalate

Alegerile parlamentare 2024 s-au încheiat în țară. Prezența la urne a fost de peste 52%, dintre care 48% în țară și restul în diaspora. Vezi mai jos rezultatele alegerilor. 

Rezultate EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. Analist: „Vom avea deci un guvern mult mai pestriț”
Rezultate EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. Analist: „Vom avea deci un guvern mult mai pestriț”

Primele date din exit-poll-ul CURS au apărut în spațiul public. Pentru a păstra integritatea procesului electoral, redacția Știrile PRO TV a decis să nu publice aceste informații. Datele oficiale vor fi făcute publice la ora 21:00.  

Alegeri parlamentare 2024. Cum au votat liderii politici. Președintele SENS, Andrei Macsut: ”Am votat pentru animăluțe”
Alegeri parlamentare 2024. Cum au votat liderii politici. Președintele SENS, Andrei Macsut: ”Am votat pentru animăluțe”

De Ziua Națională îi alegem pe cei care adopta legi și decid cum va arăta România în următorii 4 ani. Pentru că în joc este chiar viitorul țării, liderii politici au fost harnici la urne, în localitatea de domiciliu.  

EXIT-POLL alegeri parlamentare 2024. Primele rezultate publicate la ora 21:00, pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net
EXIT-POLL alegeri parlamentare 2024. Primele rezultate publicate la ora 21:00, pe stirileprotv-ro.cuevanamovies.net

Primele rezultate de la alegerile parlamentare din România din 2024 vor fi anunțate duminică seara, la ora 21:00, la exit-poll.  

Recomandări
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, susţinând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în faţa politicienilor.

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenţia asupra concluziilor „îngrijorătoare” ale unui studiu recent privind condiţiile de muncă ale medicilor din sistemul public de sănătate.