Tanczos Barna: Nu există risc de neplată a salariilor şi pensiilor şi de nerealizare a investiţiilor care sunt bugetate

Tanczos Barna
Inquam Photos / George Calin

Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, joi, că nu există "niciun risc" de neplată a salariilor şi pensiilor şi de nerealizare a investiţiilor care sunt bugetate în prezent.

"În niciun caz, nu există niciun risc de neplată a salariilor şi de nerealizare a investiţiilor care sunt astăzi bugetate şi pensii. Nici pensii, nici salarii nu sunt în pericol, nici investiţiile nu sunt în pericol. Am luat măsurile, inclusiv după acel moment despre care a vorbit şi domnul guvernator Mugur Isărescu, de celulă de criză, am luat măsurile necesare pentru a nu avea avea absolut nicio problemă în această perioadă de interimat în privinţa plăţii salariilor, pensiilor şi investiţiilor realizate", a afirmat Tanczos Barna, la Palatul Victoria, înainte de şedinţa de guvern, întrebat dacă sunt dificultăţi în ceea ce priveşte plata pensiilor şi a salariilor.

El a menţionat că nu se aşteaptă să apară probleme mai devreme sau mai târziu.

"Avem un echilibru solid în momentul de faţă, dar deficitul bugetar trebuie estimat, trebuie asumat şi trebuie un pachet care să ne ducă la acel deficit estimat", a completat ministrul. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor
Șeful Finanțelor, despre execuția bugetară la patru luni: Se fac eforturi mari pentru plata pensiilor și salariilor

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a explicat că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru investiții şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă.

Când va încasa România cele 1,3 miliarde de euro din tranșa a treia din PNRR. Anunțul ministrului de Finanțe
Când va încasa România cele 1,3 miliarde de euro din tranșa a treia din PNRR. Anunțul ministrului de Finanțe

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă că România va încasa, în 10 iunie, a treia tranşă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 1,3 miliarde de euro.

Ministrul Finanțelor nu vede criza economică venind în România: ”Situația nu este ușoară, dar este gestionabilă cu siguranță”
Ministrul Finanțelor nu vede criza economică venind în România: ”Situația nu este ușoară, dar este gestionabilă cu siguranță”

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, recunoaște că situația economică a României ”nu este ușoară”, dar afirmă că ”este gestionabilă, cu siguranță”.

Ministrul Finanţelor anunță că se pregătesc măsuri pentru protejarea industriei auto din România. Deocamdată doar consultări
Ministrul Finanţelor anunță că se pregătesc măsuri pentru protejarea industriei auto din România. Deocamdată doar consultări

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, s-a întâlnit luni cu reprezentanţii Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) şi ai Confederaţiei Patronale Concordia pentru consultări în contextul noilor taxe vamale impuse de SUA.

Guvernul a aprobat noua „taxă pe stâlp” prin care se așteaptă să mai ia de la privat circa un miliard de lei
Guvernul a aprobat noua „taxă pe stâlp” prin care se așteaptă să mai ia de la privat circa un miliard de lei

Guvernul a aprobat joi Ordonanţa de Urgenţă prin care a modificat reglementările privind impozitul pe construcţiile speciale, a declarat, joi, vicepremierul şi ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, după şedinţa de Guvern.

Recomandări
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”
Măsuri dure și nepopulare pentru ”însănătoșirea” României. Cum vrea viitorul guvern să facă rost de bani: ”În disperare”

Suntem tot mai aproape de a avea un nou guvern și este tot mai clar că viitorul premier va fi nevoit să ia măsuri dure, nepopulare. A spus-o luni Ilie Bolojan, cel pe care președintele Nicușor Dan l-ar vrea premier.  

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.