Pentru ce au votat românii din străinătate. ”Nu vrem ca România să devină un experiment”

×
Codul embed a fost copiat

Peste 670.000 de români stabiliți în străinătate au votat deja. Conduc în top cei din Italia, Marea Britanie și Germania, dar țineți cont de faptul că diaspora a avut două zile la dispoziție.  

Este ziua de sărbătoare pentru toți românii, indiferent unde se află și este ziua în care dorul de casă se simte mai puternic. Fiecare român cu care am vorbit, din Belgia sau din Franța, și-a arătat îngrijorările cu privire la viitorul țării noastre, indiferent de orientările politice.

Diaspora ne-a arătat încă o dată cum se poate mobiliza atunci când miza este una uriașă, iar atmosfera de acasă este una tensionată.

În Belgia este o prezență foarte mare, aproape dublă față de alegerile parlamentare din 2020.

Pot vota în străinătate doar cei care au reședința sau domiciliul stabil în afara țării. La unele secții din Italia erau cozi la ora prânzului, de pildă, în Parma și în Torino.

Citește și
alegeri parlamentare 2024
Alegeri parlamentare 2024. S-au închis urnele în țară. Votul continuă în diaspora. Incidente electorale semnalate

Tudor Crișan, român în Italia: ”Sunt aici de ceva timp și în permanență vin oameni, chiar dacă înăuntru sunt destule cabine de vot. Am votat pentru fetele mele, pentru nepoatele mele”.

Cuplu: "Votăm ca viitorul copiilor noștri să fie asigurat în România și a nepoților. Noi suntem de mulți ani aici, sperăm și să ne întoarcem ca pensionari”.

În străinătate au fost organizate 950 de secții, cele mai multe în țările cu mari comunități de români. 147 în Spania și 158 în Italia. În Germania sunt alte 86 de secții, iar la una dintre ele în Erding a votat și Florin.

Florin Șule: ”Timpul de așteptarea a fost între 10 și 15 minute. Se votează, oamenii își doresc să-și exprime votul. Am votat pentru o Românie mai bună, pentru viitorul copiilor și al părinților noștri”.

”Avem speranță că ceva se va schimba”

Mânați de dorința de a se întoarce cândva acasă au votat și românii din Marea Britanie.

Camelia Petrică: ”Consider că votul este o datorie și o obligație. La un moment dat dorim să ne întoarcem acasă și vreau ca ea să trăiască în democrație, într-o țară liberă”.

Mihaela Fofici: ”Avem speranță că ceva se va schimba, în sănătate, în educație, să ne creeze o oportunitate și posibilitatea să ne întoarcem acasă, să putem face ceva acasă”.

Diana Poustovan și soțul ei locuiesc în Londra de 10 ani, dar nu vor să îmbătrânească acolo.

Diana Poustavan: ”Am votat pentru trebuie să-i dăm țării o direcție, am votat pentru că nu vrem ca România să devină un experiment”.

Și românii din Republica Moldova au mers la urne.

Acolo tot frații noștri sunt, Prutul ne desparte, dar ne unește frăția, ne unește bunătatea”.

Dacă la ora locală 21 mai sunt oameni care așteaptă, preşedintele secţiei are dreptul să prelungească programul cel mult până la 23 și 59 minute, când sistemul electronic se va închide.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Alegeri parlamentare 2024. S-a încheiat votul în țară. Prezență impresionantă la urne: peste 52%
Alegeri parlamentare 2024. S-a încheiat votul în țară. Prezență impresionantă la urne: peste 52%

Alegeri parlamentare 2024. Secțiile de votare din România s-au deschis la ora 07:00. Românii sunt așteptați la vot pentru a alege cine îi va reprezenta în Parlament pentru următorii patru ani.    

Alegeri parlamentare 2024. S-au închis urnele în țară. Votul continuă în diaspora. Incidente electorale semnalate
Alegeri parlamentare 2024. S-au închis urnele în țară. Votul continuă în diaspora. Incidente electorale semnalate

Alegerile parlamentare 2024 s-au încheiat în țară. Prezența la urne a fost de peste 52%, dintre care 48% în țară și restul în diaspora. Vezi mai jos rezultatele alegerilor. 

Rezultate EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. Analist: „Vom avea deci un guvern mult mai pestriț”
Rezultate EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2024. Analist: „Vom avea deci un guvern mult mai pestriț”

Primele date din exit-poll-ul CURS au apărut în spațiul public. Pentru a păstra integritatea procesului electoral, redacția Știrile PRO TV a decis să nu publice aceste informații. Datele oficiale vor fi făcute publice la ora 21:00.  

Rezultate alegeri parlamentare 2024. Analist: „După ziua de azi vom vedea că România este mai sigură decât ne imaginam”
Rezultate alegeri parlamentare 2024. Analist: „După ziua de azi vom vedea că România este mai sigură decât ne imaginam”

Analistul politic Cristian Pîrvulescu este de părere că, după ziua alegerilor parlamentare, am putea constata că ”România este mai sigură decât ne imaginam”.  

Fenomenul neașteptat generat de alegeri în România. Direcțiile pentru Evidența Persoanelor au lucrat la foc automat
Fenomenul neașteptat generat de alegeri în România. Direcțiile pentru Evidența Persoanelor au lucrat la foc automat

Cei care nu au putut să ajungă în județul unde au adresa din buletin au mers în număr mare să își ia viza de flotant. Direcțiile pentru Evidența Persoanelor au lucrat la foc automat, iar toate solicitările au fost rezolvate rapid.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.