Peste un milion de tineri vor vota pentru prima dată la alegerile prezidențiale. „Este arma noastră”

×
Codul embed a fost copiat

Duminică, la alegerile prezidențiale, peste un milion de tineri vor vota pentru prima dată. La europarlamentare, numărul tinerilor care s-au prezentat la urne a fost în creștere.  

Un raport UNESCO arată însă că implicarea cetățenilor în viața politică este în scădere la nivel global, iar orele de educație civică din școli nu au un impact semnificativ asupra prezenței ulterioare la vot.

Peste 1 milion 500 de mii de tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, vor vota la alegerile prezidențiale și parlamentare.

Alexandra Apostu, de exemplu, are 21 de ani, iar duminică, la primul tur al prezidențialelor, va vota pentru prima dată.

Alexandra Apostu: „Este o formă prin care ne arătăm responsabilitatea față de țară, este arma noastră, ca tineri, să putem duce schimbarea mai departe.”

Citește și
Alegeri locale
Ce au ales mii de români, duminică, pe lângă președinte. Alegerile despre care s-a vorbit mai puțin

Sunt însă și tineri mai puțin interesați de alegeri.

La alegerile europarlamentare din iunie au participat 2 milioane de tineri cu vârste între 18 și 35 de ani, cu o treime mai mulți față de alegerile anterioare.

Pe de altă parte, un raport UNESCO arată că orele de educație civică ținute în școală nu au un impact semnificativ asupra participării active în viața politică a viitorilor adulți.

Deși educația civică este obligatorie în gimnaziu, în multe cazuri materia este tratată superficial.

Ana Mocanu, community manager: „Vedem foarte des că în școlile publice sunt niște materii de bifat, dar se pune accent prea mult pe partea tehnică, de a vorbi despre atribuții. Din nou, toceala de care ne lovim în sistemul de învățământ, dar nu vorbim de practici despre felul în care pe mine, ca cetățean, mă impactează prezența unui primar, unui consilier local, unui parlamentar. Doamne ferește să vorbim despre politică, care ne afectează toată viața.”

Un raport din 2022 arăta că procentul fetelor care erau în clasa a VIII-a în anul 2022 și care s-ar implica activ în viața politică este mai mare decât cel al băieților. În plus, dorința de a participa la alegeri este mai crescută în rândul elevilor care au o situație financiară foarte bună.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Ce au ales mii de români, duminică, pe lângă președinte. Alegerile despre care s-a vorbit mai puțin
Ce au ales mii de români, duminică, pe lângă președinte. Alegerile despre care s-a vorbit mai puțin

În localităţile unde au fost organizate şi alegeri locale sau referendumuri, s-au aflat deja rezultatele, după numărarea voturilor.

Scandal imens în diaspora. AUR acuză fraude masive la vot
Scandal imens în diaspora. AUR acuză fraude masive la vot

Alianţa pentru Unirea Românilor acuză ”nereguli grave care afectează desfăşurarea corectă a alegerilor prezidenţiale în diaspora”, arătând că semnalele primite din teren indică o organizare deficitară.

Cum se poate vota într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Explicațiile AEP
Cum se poate vota într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Explicațiile AEP

Autoritatea Electorală Permanentă vine cu precizări în ceea ce privește condiţiile de exercitare a dreptului de vot, în ţară.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.