Candidatul la președinție care vrea ca toți românii să poarte armă pentru ”apărarea lor și a democrației”

arma
IMAGO

Milionarul româno-american John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidenţiale din România, pledează pentru dreptul cetăţenilor români de a purta armă pentru „apărarea lor şi a democraţiei”.

 

Declaraţia a fost făcută în contextul în care a fost întrebat ce crede despre războiul din Ucraina şi despre poziţia noastră în NATO răspunzând că opinia sa este „puţin diferită” faţă de ceea ce cred generalii români.

„Noi trebuie să fim în NATO, conceptul meu despre cum privim acest război din Ucraina este puţin diferit de cum îl văd generalii noştri. Eu nu cred că există posibilitatea unui conflict militar de o asemenea magnitudine, pentru că toată lumea, mă refer la Statele Unite, la ruşi, chinezi, toţi ştiu că după un asemenea război nu vor fi învingători, vor fi numai supravieţuitori.

Deci acestui lucru eu nu îi dau o asemenea importanţă, nu mă tem atât de mult de acesta, pentru că în primul rând toate ţările din lume, chiar şi chinezii, chiar şi nord-coreenii vor avea probleme serioase cu forţa de luptă. Nimeni nu vrea să moară, nimeni nu mai vrea să se ducă în război. Toată lumea vrea o tabletă, nu vrea o puşcă”, a declarat, duminică seară, John Ion Banu Muscel.

Citește și
george simion
Elena Lasconi, despre George Simion: ”Acest individ are toate datele să devină dictator. El se crede păun”

El a spus că de aceea conceptul său de apărare a României ar fi mai degrabă cu „un război total”.

John Ion Banu, membru în conducerea Partidului Republican din SUA și susținător al lui Trump 

„De aceea, conceptul meu de apărare a naţiunii noastre, a României ar fi mai degrabă cu un război total. Eu sunt pentru o relaxare a drepturilor cetăţenilor noştri, ale românilor, dreptul de a purta armă. De a avea armă pentru apărare, pentru apărarea lor şi apărarea democraţiei. Acesta este principiul de bază al dreptului de arme în Statele Unite ale Americii”, a afirmat Banu.

Banu a mai spus, întrebat dacă crede că România trebuie să facă parte din Uniunea Europeană, că mai mult decât atât, ar vrea să aibă posibilitatea să fie „un fel de legătură” între Statele Unite ale Americii şi Europa”, „evident, prin intermediul României”.

„Deci aş putea să fiu un negociator şi în aceste relaţii, având în vedere că sunt destul de familiar cu legile din SUA, chiar şi cu Donald Trump, pe care l-am susţinut, sunt membru în Partidul Republican din Statele Unite şi chiar şi în Comisia de Sud-Est a Americii. Deci noi trebuie să fim în Uniunea Europeană, în primul rând, din motiv economic şi al doilea rând din motiv de securitate”, a mai spus candidatul independent la preşedinţie John Ion Banu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Calendar alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora, turul 2. Românii votează între George Simion și Nicușor Dan
Calendar alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora, turul 2. Românii votează între George Simion și Nicușor Dan

Alegerile prezidențiale din România 2025 reprezintă un moment crucial pentru viitorul țării. Potrivit calendarului electoral, scrutinul se va desfășura în două tururi de vot, în luna mai.

Elena Lasconi, despre George Simion: ”Acest individ are toate datele să devină dictator. El se crede păun”
Elena Lasconi, despre George Simion: ”Acest individ are toate datele să devină dictator. El se crede păun”

Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că George Simion, contracandidatul său din partea AUR, ”are toate datele să devină dictator” şi că ”este împăunat”.

Crin Antonescu: ”Se spune că fiecare popor își merită conducătorii, Eu nu cred asta”
Crin Antonescu: ”Se spune că fiecare popor își merită conducătorii, Eu nu cred asta”

Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că el nu crede în vorba potrivit căreia fiecare popor îşi merită conducătorii.

Nicușor Dan dezvăluie câți bani va cheltui în precampania electorală. 1,3 milioane lei au venit de la doi oameni de afaceri
Nicușor Dan dezvăluie câți bani va cheltui în precampania electorală. 1,3 milioane lei au venit de la doi oameni de afaceri

Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă că în precampania electorală cheltuielile sale sunt de aproximativ 900.000 de euro, bani pe care i-a strâns din donaţii.

 

Crin Antonescu a fost repetent la facultate. Cum a răspuns la întrebarea: În politică la ce simțiți că ați fost repetent?
Crin Antonescu a fost repetent la facultate. Cum a răspuns la întrebarea: În politică la ce simțiți că ați fost repetent?

Candidatul la alegerile prezidenţiale susţinut de coaliţia aflată la guvernare, Crin Antonescu, a răspuns la toate întrebările picante în emisiunea ”La Măruță” de la PRO TV, inclusiv la întrebarea dacă se simte la ceva ”repetent” în politică.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.