Ce spun românii care votează deja în străinătate: „Am venit la vot cu speranța că vom schimba ceva în țara asta”

×
Codul embed a fost copiat

Pentru românii din diaspora alegerile prezidențiale au început. Primii care au votat au fost cei din Noua Zeelandă. Pentru aceste alegeri, au fost deschise în străinătate 965 de centre.

Încă de joi seară, la ora 22, a României, a fost deschisă prima secție de votare în Auckland, Noua Zeelandă. Au urmat, rând pe rând, Australia, țările din Asia, Europa, Africa și în final Canada și America.

La secțiile din Roma, primii votanți s-au prezentat chiar după deschiderea urnelor.

Ovidiu Burdușa, român din Italia: „Am votat pentru viitorul meu, al copiilor mei și al familiei mele. Dar am votat și cu gândul la întoarcerea noastră acasă.

Atena Crăciunoiu, româncă din Italia: „Am venit la vot cu speranța că vom schimba ceva în țara asta, că totul va fi mai bine.

Citește și
prezenta la urne
Cum se votează în diaspora la alegerile prezidențiale din 2025, față de primul tur din 2024. Ce arată datele comparative

Didina Munteanu, româncă din Italia: „Ne așteptăm să fie un președinte, cel mai înțelept după atâția ani în care chiar am suferit.”

Alexandru Gheorghiu lucrează în IT și a fost printre primii votanți din Cracovia, unde s-a stabilit de șase ani.

Alexandru Gheorghiu, român din Polonia: „Am votat pentru o Românie europeană, o Românie care va continua să rămână pe drumul european și să sperăm că în cinci ani vom vedea progres.

În Republica Moldova au fost înființate 64 de centre de votare.

Iulia Pascari, reporter PROTV Chișinău: „Trei dintre secțiile de votare deschise la Chișinău se află în incinta Bibliotecii Naționale. Președintele Biroului Electoral ne-a spus că procesul electoral decurge fără abateri și anume aici se înregistrează fluxul cel mai mare de alegători. Primii au venit chiar de la ora 7, când secțiile de votare au fost deschise."

Alegători: Dacă o să fie o alegere corectă, o să influențeze foarte mult beneficiul și pentru Republica Moldova. Așteptările sunt că: dacă la vecini e bine, și la noi urmează să fie bine.”

(...)

„Republica Moldova în întregime depinde de România, cum o să mergem în UE și cum ne va fi viitorul.

Ministerul Afacerilor Externe a trimis 3,6 milioane de buletine de vot în străinătate și dă asigurări că sunt suficiente. Iar dacă s-ar epuiza în anumite secții, pot fi transferate de la centrele unde fluxul de alegători este mai scăzut.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Calendar alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora, turul 2. Românii votează între George Simion și Nicușor Dan
Calendar alegeri prezidențiale 2025. A început votul în diaspora, turul 2. Românii votează între George Simion și Nicușor Dan

Alegerile prezidențiale din România 2025 reprezintă un moment crucial pentru viitorul țării. Potrivit calendarului electoral, scrutinul se va desfășura în două tururi de vot, în luna mai.

Cum se votează în diaspora la alegerile prezidențiale din 2025, față de primul tur din 2024. Ce arată datele comparative
Cum se votează în diaspora la alegerile prezidențiale din 2025, față de primul tur din 2024. Ce arată datele comparative

Românii sunt așteptați în acest weekend să voteze președintele la alegerile prezidențiale 2025, după ce scrutinul de anul trecut din noiembrie a fost anulat înainte de turul al II-lea

Secția la care s-a votat cel mai mult în diaspora până la ora 12:00. E o surpriză pentru toată lumea care urmărește alegerile
Secția la care s-a votat cel mai mult în diaspora până la ora 12:00. E o surpriză pentru toată lumea care urmărește alegerile

Peste 23.000 de români au votat în diaspora în primle ore după deschiderea secțiilor de votare, dar surpriza o reprezintă secția în care s-au exprimat cele mai multe voturi.

Traian Băsescu: Diaspora face preşedinţi. Veţi vedea duminică
Traian Băsescu: Diaspora face preşedinţi. Veţi vedea duminică

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă, duminică după-amiază, că ”diaspora face preşedinţi”, precizând că, în 2009, a câştigat alegerile cu votul masiv al românilor din afara ţării, nu prin furt, aşa cum l-a acuzat Marcel Ciolacu.

Români care muncesc în construcții în străinătate, aduși în țară pentru un proiect uriaș
Români care muncesc în construcții în străinătate, aduși în țară pentru un proiect uriaș

Pe șantierul Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1) se află peste 108 utilaje și 480 de muncitori, printre care și români din diaspora, au anunțat autoritățile, potrivit Profit.ro.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață
Cod galben de furtuni în toată țara. Ploi torențiale, vijelii și grindină până sâmbătă dimineață

istraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară, precum şi o informare de averse şi vijelii.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.