Elena Lasconi, reacție după anularea alegerilor: „Statul român a călcat în picioare democrația. Duceți țara în anarhie”

×
Codul embed a fost copiat

Candidata USR la președinția României a reacționat imediat după decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor, care a avut loc pe 24 noiembrie.

Lasconi a declarat că alegerile ar fi trebuit continuate cu al doilea tur de duminică, 8 noiembrie, și că decizia judecătorilor aruncă țara în anarhie.

„Astăzi este momentul în care statul român a calcat în picioare democraţia. Dumnezeu, poporul român, adevărul şi legea vor prevala - şi îi vor găsi pe cei vinovaţi de distrugerea democraţiei noastre. Nu e vorba despre mine. Se prăbuşeşte economia, distrugeţi democraţia, duceţi ţara în anarhie. Ar fi trebuit să mergem mai departe cu votul. Ar fi trebuit să respectăm dorinţa poporului român. Fie că ne place sau nu, din punct de vedere legal şi legitim, 9 milioane de cetăţeni români, atât din ţară, cât şi din diaspora, şi-au exprimat prin vot preferinţa pentru un anumit candidat. Nu putem ignora voinţa lor! Preşedinţii nu se numesc printr-o simplă semnătură sau prin negocieri de culise într-o democraţie”, a declarat Elena Lasconi într-o filmare postată pe YouTube.

Elena Lasconi intrase în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, alături de candidatul independent Călin Georgescu.

CCR a anulat alegerile prezidențiale 2024

Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale. Potrivit unui comunicat de presă, decizia s-a luat în baza atribuțiilor prevăzute la art.146 lit.) din Constituție. „Anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României, desfășurat în baza Hotărârii Guvernului nr.756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 și a Hotărârii Guvernului nr.1061/2024 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024”, transmite CCR.

Citește și
Nicușor Dan și George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Ce urmează după anularea alegerilor

În urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero. Guvernul urmează să stabilească noi date pentru cele două tururi. „Procesul electoral pentru alegerea Președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea Preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare”, transmite CCR.

Decizia de anulare vine după ce președintele României, Klaus Iohannis, a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituțiilor emitente, a informațiilor prezentate în CSAT în 28 noiembrie.

Reacții după anularea alegerilor

SRI precizează faptul că Georgescu Călin a declarat la Autoritatea Electorală Română ”zero lei buget de campanie electorală”, respectiv că nu a cheltuit nicio sumă.

Cu toate acestea, a fost identificat un utilizator al acestei rețele, care ”a realizat donații de peste un milion de euro”.

Liderii politici au reacționat imediat după anularea alegerilor. Marcel Ciolacu, președintele PSD, a salutat decizia CCR, spunând că „este singura soluție corectă. Votul a fost denaturat flagrant de Rusia”.

George Simion, președintele AUR, a catalog decizia ca o „rușine”. „Lovitură de stat în plină desfășurare! Nu ieșim în stradă, nu ne lăsăm provocați, acest sistem trebuie să cadă democratic!”, a scris Simion pe pagina sa de Facebook.

Și PNL a reacționat prin intermediul prim-vicepreședintelui Ciprian Ciucu. Primarul Sectorului 6 din București a spus că este prea devreme pentru a comenta și că „Reacţia va veni în urma unei analize. Nu comentăm decizia CCR”. 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”

Șeful delegației trimise de Donald Trump să supravegheze alegerile din România a prezentat concluziile vizitei sale. Oficialul american a lăudat sistemul electoral din țara noastră, numindu-l „un model de transparență, securitate și dedicare civică”.

Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”

Judecătorii Curții Constituţionale a României au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. După acest apel al șefului AUR, judecătorii vor continua cu validarea victoriei lui Nicușor Dan.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.