Documentarele lui John Florescu, în turneu prin țară, omagiu pentru Regina Maria. ”Istoria nu încetează niciodată”
Your browser doesn't HTML5 video.
De la producțiile despre monarhia românească și până la peliculele care surprind regimul comunist, toate proiecțiile vor fi gratuite peste tot în țară.
Turneul aduce un „Maria, inima României”, „Războiul Regelui” și „Regele Mihai: drumul către casă”.
Principele Nicolae al României: „Mă bucur că împreună putem să aducem în conștiința poporului român, și nu numai, tot ce a fost România și ce ar putea să fie în România”.
Publicul se va putea bucura și de seria „Tovarășu. Facerea, gloria și desfacerea unui dictator”, semnată tot de John Florescu.
John Florescu, producător: „Este foarte important ca tinerii să înțeleagă ce s-a întâmplat în Al Doilea Război Mondial, ce s-a întâmplat cu NATO, când a fost creat, cu toate momentele critice în dezvoltarea relației Europei acum”.
Producțiile vor putea fi urmărite în locuri speciale din țarăTurneul cuprinde și "Enigmele României", prezentate de Marcel Iureș. În seria de episoade care durează câte 30 de minute, actorul vorbește despre mistere precum moartea lui Eminescu sau dispariția trupului cunoscutului Vlad Țepeș.
Marcel Iureș, actor: ”Istoria nu încetează niciodată. Ce facem noi acum e o istorie, se referă la o istorie. Îmi place de John, avem conversații istorice extrem de plăcute”.
Producțiile vor putea fi urmărite în locuri speciale din țară, precum Centrala de la Cernavodă, orașul regal Curtea de Argeș, Mănăstirea Tismana sau Colegiul Național ”Sfântul Sava” din București.