Programul fântânilor din Piața Unirii în 2025. În ce zile și la ce ore poți vedea Simfonia Apelor în București
Galerie foto
Dacă ești în căutarea unei experiențe vizuale și auditive de neuitat în inima capitalei, Simfonia Apelor din Piața Unirii este un eveniment pe care nu trebuie să-l ratezi, fiind printre principalele atracții turistice din București în sezonul cald.
În 2025, programul fântânilor din Piața Unirii este următorul:
● În lunile mai și august 2025: între orele 20:30 – 22:30 | show-ul începe la ora 21:00
● În lunile iunie și iulie 2025: între orele 21:00 – 23:00 | show-ul începe la ora 21:30
● În luna septembrie 2025: între orele 19:30 – 21:30 | show-ul începe la ora 20:00
Accesul este gratuit, iar în zilele în care au loc spectacolele, traficul rutier va fi restricționat pe Bulevardul Unirii, mai exact pe segmentul cuprins între Bulevardul Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței, în zona fântânilor.
„În această vară, fântânile arteziene din Piața Unirii devin scena principală a unui spectacol grandios în aer liber, unde jocurile de apă, luminile și coloanele sonore celebre din cinematografia internațională și românească evocă magia poveștilor de pe marele ecran, din filme precum „Star Wars”, „Harry Potter”, „Pirații din Caraibe”, „Veronica” sau „Ciuleandra”.
Un moment special al ediției din acest an, Galaxia Filmelor Legendare, va fi reprezentat de un spectacol unic de drone, care vor ilustra pe cer figuri remarcabile din lumea filmului, spectacol programat pentru datele de 31 mai, 14 iunie și 5 iulie”, conform Primăriei Municipiului București.
Ediția din 2025 - Galaxia Filmelor Legendare, are debutul pe 23 mai, la ora 21:00. Vineri seara se deschide oficial noul sezon de show-uri.
Noua tema a Simfoniei Apelor va fi completată de un moment cu drone, care vor ilustra pe cer figuri legendare și simboluri din lumea filmului, în zilele de 31 mai, 14 iunie și 5 iulie.
Știai că? În 2018, fântânile din Piața Unirii au fost modernizate, devenind primul sistem digitalizat de acest fel din Europa, cu tehnologie de ultimă generație și un design spectaculos.
„Fiecare show include un joc al apei, un mix muzical și o paletă de culori specifică și durează aproximativ 45 de minute. Accesul este gratuit. Spectacolele se vor derula în perioada 23 mai - 28 septembrie 2025, în fiecare vineri, sâmbătă și duminică seară, accesul în zona Fântânilor Urbane realizându-se după următorul program:
• În lunile mai și august 2025: între orele 20:30 – 22:30 | show-ul începe la ora 21:00
• În lunile iunie și iulie 2025: între orele 21:00 – 23:00 | show-ul începe la ora 21:30
• În luna septembrie 2025: între orele 19:30 – 21:30 | show-ul începe la ora 20:00”, conform Primăriei.
Proiectul Simfonia Apei este pus în mișcare de către Apa Nova, iar tehnologia de ultimă generație a sistemului complet digital permite controlul fiecărei unități din cele 44 de fântâni independente, care se întind pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul Bulevardului Unirii.
Coregrafia spectaculoasă a apei se sincronizează cu luminile, iar muzica completează atmosfera. Anul acesta, ediția a șasea se anunță una extrem de interesantă și captivantă, care va aduna o mulțime de spectatori.