Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un libanez care plănuia un atac chimic a fost arestat, în Italia. Pe cine voia să ucidă

Un libanez de origine palestiniană, afiliat grupării Stat Islamic, a fost arestat miercuri într-o localitate din Sardinia, fiind suspectat că ar fi plănuit un atac chimic.

Potrivit poliției italiene, Amin al-Haj Ahmad, un refugiat palestinian în vârstă de 38 de ani din Liban, a fost reţinut pentru acuzaţii de terorism, informează DPA, citat de Agerpres.

Suspectul „este acuzat că s-a alăturat Statului Islamic. Persoana în cauză a planificat o modalitate de atac cu ricin şi cu antrax”, a adăugat procurorul.

Operaţiunea poliţiei a fost posibilă în urma arestării în Liban a unui membru al grupării Stat Islamic, care intenţiona să otrăvească cu ricin o cisternă de apă care servea pentru aprovizionarea armatei libaneze.

Vărul său prezent în Italia şi arestat miercuri „ar fi avut ideea de a realiza o operaţiune similară în Europa”, se arată în comunicat, precizând că numeroase referiri la SI şi la utilizarea otrăvurilor au fost găsite în telefonul suspectului.

Citește și
Atac armat SUA
Alertă la cel mai mare spital militar din SUA. Pentagon: „A fost un exercițiu”

Potrivit presei, numeroşi ofiţeri de poliţie au participat la această operaţiune, inclusiv o unitate specială de intervenţie.

Străzile din jurul centrului localităţii Macomer, unde bărbatul a fost arestat la volanul unei furgonete, au fost blocate pentru a evita ca acesta să fugă. Omul a fost arestat imediat ce a ieşit din locuinţă şi a intrat în vehicul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Sursa: Agerpres

Etichete: gruparea stat islamic

Dată publicare: 28-11-2018 20:43

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News

Parteneri

Citește mai mult