Brexitul va fi votat în Parlamentul European. De ce este nevoie pentru a intra în vigoare

PE
Getty

Parlamentul European supune la vot, miercuri seară la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, potrivit unui comunicat al PE.

Votul, prevăzut pentru ora locală 18:00 (19:00 ora României), va fi precedat de o dezbatere la care au fost invitaţi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

Votul din Parlamentul European are loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatul Unit şi după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituţionale a PE (AFCO).

Pentru a intra în vigoare, acordul de retragere dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit trebuie aprobat de către Parlamentul European cu majoritatea simplă a voturilor exprimate (articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană), înainte de a fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit
Cine sunt europenii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit

Cine sunt străinii care se vor putea angaja fără restricții în Marea Britanie, după Brexit. Când intră în vigoare noul sistem de imigrație

Brexit-ul, ca victoria asupra naziștilor. Cum vor britanicii să serbeze momentul
Brexit-ul, ca victoria asupra naziștilor. Cum vor britanicii să serbeze momentul

Brexit-ul a intrat în linie dreaptă, iar susținătorii ieşirii Regatului din Uniunea Europeană se gândesc cum să serbeze momentul, stabilit pentru vineri 31 ianuarie, la 23.00, ora Londrei.

De bucurie că au reușit să iasă din UE, englezii au lansat o nouă monedă
De bucurie că au reușit să iasă din UE, englezii au lansat o nouă monedă

În Marea Britanie a fost lansată o monedă comemorativă care să celebreze ieșirea englezilor din Uniunea Europeană.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.