Donald Tusk: ”E un loc special în Iad pentru promotorii Brexit”. Replica lui Nigel Farage

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat miercuri că există ''un loc special în iad'' pentru arhitecţii campaniei de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Totodată a reiterat că UE nu va renegocia acordul cu Regatul Unit şi şi-a exprimat speranţa ca premierul britanic, Theresa May, să vină joi la Bruxelles cu "sugestii realiste" privind modul de soluţionare a impasului Brexit, relatează Agerpres.

"M-am întrebat cum arată acel loc special din iad pentru cei care au promovat Brexit-ul, fără să aibă măcar schiţa unui plan pentru efectuarea în siguranţă" a acestui demers, a spus Tusk.

Preşedintele Consiliului European a reafirmat poziţia Uniunii Europene la o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul Irlandei, Leo Varadkar: aşa-numitul "backstop", mecanismul de siguranţă la frontiera irlandeză, trebuie să fie păstrat în acordul privind retragerea Regatului Unit din UE.

Varadkar a apreciat că acordul pentru Brexit, respins deja de parlamentul britanic, este "cel mai bun posibil" şi că instabilitatea politică de la Londra, din ultima vreme, constituie încă o dovadă privind necesitatea backstop-ului.

Citește și
Marea Britanie nu va cere extinderea perioadei de tranziție post-Brexit
Peste 5,5 mil. de europeni au cerut rezidenţa în UK, după Brexit. Cei mai numeroşi: polonezii, românii şi italienii

Nigel Farage, replică la declaraţia lui Donald Tusk

Brexit-ul va fi minunat pentru Regatul Unit, fiindcă această ţară se va elibera de cei care încearcă să o intimideze, cum este cazul lui Donald Tusk, a declarat miercuri politicianul britanic Nigel Farage,

Farage, unul dintre cei mai cunoscuţi susţinători ai retragerii Regatului Unit din UE, i-a replicat că "după Brexit vom scăpa de golanii care nu au fost aleşi, aroganţi ca tine, şi ne vom conduce singuri ţara. Mie mi se pare mai degrabă un rai".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Peste 5,5 mil. de europeni au cerut rezidenţa în UK, după Brexit. Cei mai numeroşi: polonezii, românii şi italienii
Peste 5,5 mil. de europeni au cerut rezidenţa în UK, după Brexit. Cei mai numeroşi: polonezii, românii şi italienii

Peste 5,5 milioane de cetăţeni europeni au cerut un statut de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord până pe 30 iunie.

Regatul Unit s-ar putea rupe după Brexit. Scoţia şi Irlanda de Nord vor înapoi în UE
Regatul Unit s-ar putea rupe după Brexit. Scoţia şi Irlanda de Nord vor înapoi în UE

Brexitul a produs nemulțumiri în Scoția și în Irlanda de Nord, care s-ar putea rupe de Marea Britanie pentru a reveni în UE, scrie CNN.

Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie
Marea Britanie a ieșit oficial din UE la miezul nopții. Noi condiţii de călătorie, studii, muncă de la 1 ianuarie

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit definitiv din Uniunea Europeană după încheierea perioadei de tranziţie de 11 luni, joi la miezul nopţii la Bruxelles, 23:00 la Londra.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.