Peste 5,5 mil. de europeni au cerut rezidenţa în UK, după Brexit. Cei mai numeroşi: polonezii, românii şi italienii

Marea Britanie nu va cere extinderea perioadei de tranziție post-Brexit
Shutterstock

Peste 5,5 milioane de cetăţeni europeni au cerut un statut de rezident în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord până pe 30 iunie.

a expirat termenul pentru depunerea acestor cereri după terminarea libertăţii de circulaţie cu UE în urma Brexitului, arată ultimele date ale guvernului de la Londra, publicate joi de presa britanică.

Din aceste cereri primite în cadrul programului ''EU Settlement Scheme'', au fost aprobate 4.908.760 pentru acordarea statutului de rezident permanent ('settled status') sau de rezident temporar ('pre-settled status'). În total, 2.846.820 de cetăţeni europeni au primit statutul de rezident permanent şi 2.327.850 pe cel de rezident temporar.

Statutul de rezident permanent poate fi obţinut de către persoanele care au trăit în Regatul Unit cel puţin cinci ani. Cele care au trăit în această ţară mai puţin de cinci ani pot primit statutul de rezident temporar, ce poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reşedinţă în Regatul Unit.

Defalcat pe naţionalităţi, cei mai numeroşi solicitanţi au fost polonezii, românii şi italienii. Potrivit The Guardian, până pe 30 iunie 1,067 milioane de cetăţeni români au cerut un statut de rezident, românii fiind pe locul doi după polonezi, cu 1,09 milioane de cereri.

Citește și
medici caini companie
Criză de medici veterinari în Marea Britanie, în timp ce numărul animalelor de companie crește

Numărul solicitanţilor este mult mai mare faţă de cel al cetăţenilor europeni stabiliţi oficial în Regatul Unit, conform datelor Oficiului Naţional de Statistică (ONS) acesta fiind la jumătatea anului trecut de circa 3,5 milioane.

Datele publicate joi mai pot suferi unele ajustări şi încă nu se cunoaşte numărul cetăţenilor europeni aflaţi în Regatul Unit care ar fi eligibili pentru a obţine un statut de rezident, dar nu l-au solicitat şi, prin urmare, nu mai îndeplinesc condiţiile legale de şedere această ţară. Solicitările după expirarea termenului de 30 iunie sunt acceptate de autorităţile britanice numai pentru motive bine întemeiate.

Odată cu ieşirea Regatului Unit din UE, cetăţenii europeni care doresc să lucreze în această ţară trebuie să solicite o viză prin noul sistem de imigrare bazat pe puncte. Pentru a fi considerat eligibil, solicitantul trebuie să demonstreze că poate vorbi limba engleză la un nivel intermediar B1, are o ofertă de muncă la nivelul de calificare necesar de la un sponsor/angajator autorizat de Home Office şi salariul minim anual oferit de către sponsor/angajator este de 26.500 lire sterline sau egal cu nivelul de salarizare relevant domeniului de activitate (dacă în domeniul de activitate salariul minim anual este mai mare de 26.500 lire sterline).

Noul sistem de imigrare pe bază de puncte nu se aplică turiştilor şi nici cetăţenilor europeni care au obţinut statutul de rezident permanent sau de rezident temporar.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Disperați că n-au forță de muncă, englezii cer relaxarea legilor Brexit ale migrației
Disperați că n-au forță de muncă, englezii cer relaxarea legilor Brexit ale migrației

Disperați că n-au forță de muncă, patronii de ferme, lanțuri de magazine și restaurante fast-food din Marea Britanie cer o relaxare a legilor post Brexit privind migrația.

Criză de medici veterinari în Marea Britanie, în timp ce numărul animalelor de companie crește
Criză de medici veterinari în Marea Britanie, în timp ce numărul animalelor de companie crește

Suprapunerea dintre Brexit și înmulțirea animalelor de companie, în contextul pandemiei, a dus la o criză de medici veterinari, în Regatul Britanic.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.