Mircea Eliade. Viața, opera și contribuția la literatura universală

Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, București, România și a decedat la 22 aprilie 1986, în Chicago, Illinois, SUA.

Eliade a fost autor de romane, nuvele și povestiri, dar și unul dintre cei mai influenți savanți ai religiilor din secolul al XX-lea și unul dintre cei mai importanți interpreți ai simbolismului și mitului religios din lume.

Viața lui Mircea Eliade

Născut la București, Mircea Eliade a fost fiul ofițerului din Armata Română Gheorghe Eliade (al cărui nume de familie inițial era Ieremia) și al Jeanei, născută Vasilescu. Credincios ortodox, Gheorghe Eliade a înregistrat nașterea fiului său cu patru zile înainte de data reală, pentru ca aceasta să coincidă cu sărbătoarea din calendarul liturgic a celor 40 de Mucenici din Sevastia.

Mircea Eliade a avut o soră, Corina, care a fost mama semiologului Sorin Alexandrescu. Familia s-a mutat între Tecuci și București, stabilindu-se definitiv în capitală în 1914, când au cumpărat o casă pe strada Melodiei, lângă Piața Rosetti, unde Eliade a locuit până târziu în adolescență.

Eliade și-a amintit cu o afecțiune deosebită de copilărie și, mai târziu, a scris despre impactul pe care diverse episoade neobișnuite și întâlniri l-au avut asupra minții sale. În timpul campaniei românești din Primul Război Mondial, când avea aproximativ zece ani, Eliade a asistat la bombardarea Bucureștiului de către dirijabilele germane și a fost martor la entuziasmul patriotic din capitala ocupată, stârnit de vestea că România reușise să oprească avansul Puterilor Centrale spre Moldova.

A descris această etapă a vieții sale ca fiind marcată de o epifanie irepetabilă.

După ce și-a încheiat educația primară la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade a urmat cursurile Colegiului Național „Spiru Haret” (fiind cu câțiva ani mai mare decât Nicolae Steinhardt, care i-a devenit în cele din urmă prieten apropiat). Printre ceilalți colegi ai săi se numărau viitorul filosof Constantin Noica și prietenul acestuia, viitorul istoric de artă Barbu Brezianu.

Încă din copilărie, Eliade era fascinat de lumea naturală, care a constituit fundalul primelor sale încercări literare, precum și de folclorul românesc și de credința creștină, așa cum era exprimată de țărani.

Eliade a început să se simtă tot mai înstrăinat față de mediul școlar, fiind dezamăgit de disciplina impusă și obsedat de ideea că era mai urât și mai puțin competent decât colegii săi. La un moment dat, avea corigențe la patru materii, printre care și limba română.

În schimb, a devenit pasionat de științele naturale și chimie, precum și de ocultism, scriind scurte texte pe teme entomologice. Deși tatăl său era îngrijorat că își va pierde vederea, deja slabă, Eliade citea cu pasiune. Unul dintre autorii săi preferați era Honoré de Balzac, ale cărui opere le studia cu atenție. A început, de asemenea, să citească povestirile moderniste ale lui Giovanni Papini și lucrările de antropologie socială ale lui James George Frazer.

Interesul pentru acești autori l-a determinat să învețe limba italiană și engleză în particular și a început să studieze și persana și ebraica. În acea perioadă, a făcut cunoștință cu poemele lui Saadi și cu epopeea mesopotamiană antică „Epopeea lui Ghilgameș”.

Era, de asemenea, interesat de filosofie—studiind, printre alții, pe Socrate, Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, și citea lucrări de istorie—dintre istoricii români care l-au influențat de timpuriu se numărau Bogdan Petriceicu Hașdeu și Nicolae Iorga.

Prima sa lucrare publicată a fost „Inamicul viermelui de mătase” (1921), urmată de „Cum am găsit piatra filosofală”. Patru ani mai târziu, Eliade a finalizat volumul său de debut, romanul autobiografic Romanul adolescentului miop.

Operele sale literare se încadrează în genurile fantastic și autobiografic. Cele mai cunoscute sunt romanele Maitreyi („La Nuit Bengali” sau „Bengal Nights”), Noaptea de Sânziene („The Forbidden Forest”), Isabel și apele diavolului și Romanul adolescentului miop; nuvelele Domnișoara Christina și Tinerețe fără tinerețe; precum și povestirile Secretul doctorului Honigberger și La țigănci.

În tinerețe, Eliade a fost jurnalist și eseist, discipol al filosofului și jurnalistului Nae Ionescu și membru al societății literare Criterion. În anii 1940, a fost atașat cultural în Regatul Unit și Portugalia.

De mai multe ori, spre sfârșitul anilor 1930, Eliade și-a exprimat public sprijinul pentru Garda de Fier, o organizație politică fascistă creștină.

Implicarea sa politică din acea perioadă, precum și legăturile sale cu extrema dreaptă, au fost frecvent criticate după cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1966, Mircea Eliade a devenit membru al Academiei Americane de Arte și Științe. A fost, de asemenea, redactor-șef al Enciclopediei religiilor publicată de Macmillan și, în 1968, a predat istoria religiilor la Universitatea din California, Santa Barbara.

Tot în acea perioadă, Eliade a încheiat redactarea lucrării sale ample și influente Istoria ideilor religioase, care reunea principalele sale interpretări originale asupra istoriei religiei. A participat la Congresul de Istorie a Religiilor de la Marburg (1960).

În ultimii ani de viață, cariera sa literară a fost afectată de o formă severă de artrită. Ultimele distincții academice care i-au fost acordate au fost Premiul Bordin al Academiei ze (1977) și titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea George Washington (1985).

Mircea Eliade a murit în aprilie 1986, la Spitalul Bernard Mitchell. Cu opt zile înainte, suferise un accident vascular cerebral în timp ce citea Exerciții de irație de Emil Cioran și, ulterior, și-a pierdut capacitatea de a vorbi.

Corpul său a fost incinerat la Chicago, iar ceremonia funerară a avut loc în campusul Universității, la Capela Rockefeller. Mormântul său se află în cimitirul Oak Woods.

Eliade vorbea fluent cinci limbi (română, ză, germană, italiană și engleză) și avea cunoștințe de lectură în alte trei (ebraică, persană și sanscrită). A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

Parcursul profesional

Eliade a studiat filosofia la Universitatea din București, obținând titlul de master în 1928, cu o teză despre filosofia Renașterii italiene, de la Marsilio Ficino la Giordano Bruno. După ce a studiat la Calcutta, în principal sub îndrumarea savantului sanscrit Surendranath Dasgupta (1928–1930), a petrecut șase luni practicând Yoga la Rishikesh, sub conducerea lui Swami Shivananda (1930–1931).

Revenit la București, a scris o teză de doctorat despre istoria comparată a tehnicilor yoga, pentru care a primit titlul de doctor în filosofie în 1933. Numit asistent al lui Nae Ionescu, savantul pe care îl ira cel mai mult, Eliade a intrat în corpul profesoral al Universității din București și a predat cursuri de filosofie, religie, hinduism și budism.

În anii 1930 a devenit o figură literară influentă în România, mai ales după publicarea romanului său de mare succes Maitreyi (1933; Nopți bengaleze). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Eliade a fost atașat cultural la Legația Regală a României în Londra (1940) și apoi la Lisabona (1941–1945).

Începând cu sfârșitul anilor ’80, cercetările asupra lui Eliade și a moștenirii sale s-au concentrat adesea pe acuzațiile și contraacuzațiile legate de viața și opiniile sale politice, în special scrierile politice și implicarea sa în România anilor ’30 și în perioada petrecută în Londra și Portugalia în timpul războiului. Criticii susțin că Eliade și-ar fi ascuns trecutul, în care ar fi fost simpatizant, participant și apărător al fascismului românesc de dreapta, antidemocratic, intolerant, xenofob, violent și antisemit. Apărătorii săi, deși recunosc indiscrețiile din tinerețe și unele scrieri greu de apărat, susțin că acuzațiile politice au fost exagerate și nu ar trebui să anuleze semnificația contribuțiilor sale științifice și literare.

În deceniul de după război, Eliade a locuit la Paris, unde și-a consolidat reputația internațională ca istoric, morfolog și fenomenolog al religiilor. În 1956–1957 a fost numit profesor invitat, apoi profesor titular și șef al Departamentului de Istoria Religiilor la Universitatea din Chicago, unde a predat până la pensionarea sa în 1983.

Operele lui Mircea Eliade

Autor extrem de prolific, Eliade vorbea despre „vocația sa dublă” de scriitor de ficțiune și savant. Considera că preocupările sale literare și academice erau autonome, dar complementare, și esențiale pentru echilibrul său spiritual și creativitatea artistică. Operele sale de ficțiune au fost scrise în limba română, iar lucrările academice importante în limba ză; aproximativ 35 de cărți ale sale au fost traduse în limba engleză.

În perioada pariziană, Eliade a scris patru lucrări academice majore:

• Traité d’histoire des religions (1949; Modele în istoria comparată a religiilor), care a marcat afirmarea sa ca savant major în domeniu;

• Le Mythe de l’éternel retour (1949; Mitul eternei reîntoarceri, cunoscut și ca Cosmos și istorie), cartea pe care a descris-o drept preferata sa;

• Le Chamanisme et les techniques archaïques de l’extase (1951; Șamanismul: Tehnici arhaice ale extazului);

• Le Yoga: Immortalité et liberté (1954; Yoga: Nemurire și libertate).

O altă realizare majoră a fost lucrarea în trei volume Histoire des croyances et des idées religieuses (1978–1985; Istoria ideilor și credințelor religioase). De asemenea, Eliade a fondat și a fost coeditor al revistei History of Religions (1961) și redactor-șef al Enciclopediei Religiilor în 16 volume (The Encyclopedia of Religion, 1987).

Eliade a scris și cărți populare, precum Sacrul și profanul (1959), și a publicat colecții de articole, în principal despre mit și simbolism, în volume precum Myth and Reality (Mit și realitate, 1963) și The Quest (1969; Căutarea). Cel mai ambițios și provocator roman al său este Forêt interdite (Pădurea interzisă 1955), pe care îl considera capodopera sa literară.

Romanul are loc între 1936 și 1948 și include viziuni ale autorului asupra tragediei istorice și destinului poporului român. De asemenea, reflectă structurile și sensurile mitice și simbolice esențiale ale gândirii sale, precum și convingerea centrală că semnificațiile religioase sunt ascunse și camuflate în experiențele occidentale contemporane.

Eliade a ținut întotdeauna un jurnal și a publicat volume autobiografice și colecții de eseuri care cuprind reflecții personale despre propria viață și operă, dar și despre dezvoltările academice, religioase, sociale și politice din România și din lume. Aceste volume includ:

• Autobiografie, vol. I: 1907–1937 (1981)

• Autobiografie, vol. II: 1937–1960 (1988)

• Jurnal I, 1945–1955 (1990)

• Jurnal II, 1957–1969 (1989; publicat inițial ca No Souvenirs, 1977)

• Jurnal III, 1970–1978 (1989)

• Jurnal IV, 1979–1985 (1990)

• Ordeal by Labyrinth (Încercare în labirint, 1982)

Opere literare de Marcea Eliade

• „Romanul adolescentului miop”, roman (1928)

• „Gaudeamus”, roman (1929)

• „Isabel și apele diavolului”, roman (1930)

• „Lumina ce se stinge”, roman (1931)

• „Maitreyi”, roman (1933)

• „Întoarcerea din rai”, roman (1934)

• „Huliganii”, roman (1935)

• „Șantier”, roman indirect (1935)

• „Domnișoara Christina”, nuvelă (1936)

• „India” (1936)

• „Șarpele”, nuvelă (1937)

• „Nuntă în cer”, roman (1939)

• „Secretul doctorului Honigberger”, nuvelă (1940)

• „Nopți la Serampore”, nuvelă (1940)

• „La țigănci”, nuvelă (1959)

• „Pe strada Mântuleasa”, nuvelă (1963)

• „Noaptea de Sânziene”, roman (1971)

• „În curte la Dionis”, nuvele (1977)

• „19 trandafiri”, roman (1980)

• „Viața nouă” (Ștefania), roman neterminat

Opere incluse în programa pentru Bac scrise de Mircea Eliade

Elevii claselor a XII-a au de citit următoarele opere scrise de Mircea Eliade:

• „Maitreyi” - 1933

• „Nuntă în cer” - 1938

• „La Țigănci” - 1969

Maitreyi este romanul scris de Eliade care s-a bucurat de o popularitate nemaipomenită. A fost tradus în italiană, germană, spaniolă, ză, engleză, catalană și altele.

„Nuntă în cer” este romanul bazat pe mitul androginului și este o altă operă pe care elevii claselor a XII-a o studiază pentru Bacalaureat.

„La Țigănci” este nuvela scrisă de Eliade care prezintă experiența trăită de profesorul Gavrilescu, ca urmare a unei vizite „la țigăni”. Este o nuvelă emblematică a lui Eliade, inclusă în programa de Bac.