Alimentul pe care românii îl consumă din belșug, mai ales în post, dar care trebuie evitat. Mihaela Bilic: „Veți fi uimiți”

mihaela bilic
StirilePROTV

Suntem în Postul Crăciunului, iar pentru creștini ar trebui să urmeze o perioadă de reflecție spirituală și de înfrânare a poftelor.

În materie de alimentație, mulți renunță până pe 24 decembrie la mâncărurile de dulce, pe bază de carne, lapte sau ouă. Soluții sunt, pentru că piața este inundată de cașcaval vegetal, icre ori burgeri din caju, mazăre și soia.

Nutriționistii recomandă să fim atenți la produsele care pot conține mai multe grăsimi și mai puțini nutrienți.

„Uleiul în post - la fel de rar precum peștele”, îndeamnă nutriționistul Mihaela Bilic, care spune că „limitarea consumului de ulei este mai importantă decât eliminarea oului și produselor lactate”.

„Suntem români și avem uleiul de gătit în sânge, fiind vegetal există riscul să îl consumăm din abundență, mai ales în post. Nu știu dacă au fost nutriționiști de față atunci când s-au pus bazele religiei, însă limitarea consumului de ulei este mai importantă decât eliminarea oului și produselor lactate. Când vrem să-i dăm o pauză ficatului și metabolismului de la munca grea de digestie din fiecare zi, pe lângă produsele de origine animală trebuie obligatoriu să renunțăm și la ulei, indiferent dacă e de floarea soarelui sau de măsline”, mai spune Mihaela Bilic.

Citește și
anaf
Declarația unică 2025. Cine trebuie să depună formularul 212 și cât timp mai ai la dispoziție să declari veniturile

Aceasta recomandă alte alimente și mâncăruri pe care le putem consuma în perioada postului.

„Dacă aveți curiozitatea să vedeți cât de rare sunt dezlegările la ulei și vin din timpul postului veți fi uimiți. Este de asemenea interesant că uleiul și vinul au fost puse în aceeași categorie, a plăcerilor alimentare ce trebuie limitate. Dacă analizăm puțin, vedem că prin eliminarea uleiului dispar din meniul de post toate mâncărurile gustoase: zacuscă, salată de vinete și humus, pateu vegetal, cartofi prăjiți, șnițel de soia, produse de patiserie și de cofetărie (pentru că margarina tot ulei este????). Ce mai rămâne? Greu de zis: ciorbe și mâncăruri de legume (gătite fară ulei!), făinoase, cartofi, pâine, mămăliga, toate leguminoasele boabe (fasole, mazăre, linte, soia, năut). Atenție și la salate, fără ulei nu se prea poate, iar semințele și oleaginoasele (nuci, alune, migdale) au 40% ulei.

Departe de mine dorința de a fi cârcotașă, dar decât să ținem post mâncând pe săturate alimente bogate în ulei, mai bine nu ținem deloc. Postul nu face bine și nu ajută organismul decât atunci când presupune mâncare puțină și dietetică, adică fără grăsime. Postul înseamnă să nu te saturi, să simți lipsa, să te confrunți cu foamea. Asta e esența, simbolul, scopul. Și da, există un rău mai mare decât uleiul, pe care religia nu l-a luat în calcul pentru că nu exista: grăsimea vegetală de palmier și de cocos”, mai spune nutriționistul.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Declarația unică 2025. Cine trebuie să depună formularul 212 și cât timp mai ai la dispoziție să declari veniturile
Declarația unică 2025. Cine trebuie să depună formularul 212 și cât timp mai ai la dispoziție să declari veniturile

Persoanele fizice care au obținut venituri din chirii, investiții, activități independente și altele în 2024, trebuie să depună la ANAF declarația unică 2025.

La zece ani după ce a fost furată, o monedă dintr-un tezaur viking reapare la vânzare în Londra
La zece ani după ce a fost furată, o monedă dintr-un tezaur viking reapare la vânzare în Londra

O piesă prețioasă dintr-un tezaur viking furat, dispărut de ani de zile, a ieșit recent la lumină. O monedă rară a fost descoperită la vânzare în Croydon, Londra, readucând în atenție unul dintre cele mai mari jafuri arheologice din Marea Britanie.

A murit un miliardar celebru în lumea sportului, cu o lună înainte să împlinească 66 de ani. Ce s-a întâmplat
A murit un miliardar celebru în lumea sportului, cu o lună înainte să împlinească 66 de ani. Ce s-a întâmplat

Miliardarul Jim Irsay, proprietarul echipei de fotbal american Indianapolis Colts, a încetat din viaţă miercuri, la 65 de ani, a anunţat echipa pe reţelele de socializare, informează Reuters

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi
Nicuşor Dan, despre diaspora: Încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul, de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre diaspora, că respectăm votul şi încercăm ca în lucrurile pe care le va face statul român de acum încolo, ei să fie tot mai prezenţi.