America le transmite europenilor că, după 80 de ani, trebuie să se descurce singuri. Mesajul Ambasadei SUA de Ziua Victoriei

Statele Unite reiau mesajul lansat de Donald Trump, potrivit căruia aliații NATO din Europa trebuie să își asigure de acum înainte singuri securitatea, fără a mai depinde integral de susținerea americană.
După 80 de ani, America transmite Europei că trebuie să se descurce singură în ceea ce privește securitatea sa, amintindu-i că ”libertatea este neprețuită”. Mesajul vine chiar de Ziua Victoriei, printr-o postare a Ambasadei SUA la București.
”America a intrat cu mândrie în al Doilea Război Mondial, în Europa, pentru a lupta împotriva totalitarismului nazist și, de atunci, am subvenționat infrastructura de securitate a continentului.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Acum, la cea de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa, mesajul pentru aliații și partenerii noștri este că trebuie să se angajeze în propria lor securitate. Libertatea este neprețuită”, se arată în mesajul ambasadei americane.
”Pacea nu este gratuită”
Nu este prima dată când reprezentanța diplomatică a Statelor Unite la București le vorbește europenilor despre decuplarea pe care aceștia trebuie să o facă de la resursele americane.
”Doar atunci când toţi aliaţii îşi asumă investiţii adecvate în propria securitate, putem garanta cu adevărat pacea pentru întreaga Alianţă NATO. Pacea nu este gratuită”, spunea Ambasada SUA în România, într-un mesaj postat la începutul lunii aprilie.
În 9 mai este sărbătorită victoria asupra Germaniei naziste în 1945, în acest an fiind a 80-a aniversare.