Cartea stranie de la Harvard. A fost îmbrăcată în pielea unui pacient bolnav mintal care a murit subit, în 1880

carte harvard
Twitter/@NearBookshop

Prestigioasa universitate americană Harvard şi-a cerut scuze pentru că a păstrat timp de aproape un secol o carte ză din anii 1880 legată în piele umană.

 

Pielea va fi îndepărtată de pe carte. Serviciul de bibliotecă al celei mai vechi universităţi din Statele Unite a precizat într-un comunicat de presă că a "îndepărtat pielea umană din legătura unui exemplar al cărţii lui Arsène Houssaye "Des destinées de l'âme" (1880) deţinută de Biblioteca Houghton".

„Bibliotecile Harvard îşi recunosc eşecurile în această chestiune, care afectează demnitatea unei fiinţe umane ale cărei rămăşiţe au fost folosite pentru a lega cartea. Ne cerem scuze faţă de cei care au fost afectaţi", a transmis Harvard.

Universitatea, fondată în 1636 la Cambridge, o suburbie a oraşului Boston (Massachusetts, nord-est), a deplâns faptul că aceste "practici nu sunt conforme cu standardele etice pe care şi le-a stabilit".

Arsène Houssaye (1814-1896) a fost un scriitor, jurnalist, critic literar şi colecţionar z a cărui lucrare "Des destinées de l'âme" este o reflecţie şi o meditaţie asupra vieţii după moarte. În 2014, serviciul de bibliotecă de la Harvard a dezvăluit, în urma unor teste ştiinţifice, că această carte, pe care o deţinea din 1934 de la un fost student de la începutul secolului al XX-lea, era acoperită şi legată cu carnea şi pielea unei fiinţe umane. În urmă cu zece ani, Harvard a explicat că scriitorul z îi arătase cartea sa unui medic şi bibliofil, Ludovic Bouland (1839-1933). Bouland a avut atunci ideea de a lega cartea cu pielea unui pacient care suferea de tulburări psihice şi care murise subit. Fără "niciun consimţământ", precizează Harvard.

Citește și
Sam Bankman-Fried
Sam Bankman-Fried, fondatorul FTX, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru frauda de 8 mld. dolari cu criptomonede

Experţii numesc această practică "bibliopoezie antropodermică". Doctorul Bouland a lăsat un bilet care a fost reprodus în presă în 2014: "Această carte este legată în piele umană asemănătoare pergamentului (...) Dacă o priveşti cu atenţie, poţi distinge cu uşurinţă porii pielii. O carte despre sufletul uman merita să primească un veşmânt uman".

Harvard a precizat că "biblioteca sa cercetează în prezent provenienţa şi detaliile biografice ale cărţii, ale lui Bouland şi ale pacientului anonim şi se consultă cu autorităţile competente de la universitate şi din Franţa pentru a stabili cum să se debaraseze de aceste rămăşiţe umane într-un mod respectuos".

The New York Times subliniază că în 2022, Harvard, care întreţine biblioteci şi muzee, a finalizat un inventar major al celor peste 20.000 de rămăşiţe umane din colecţiile sale de cărţi şi opere de artă. Potrivit ziarului, aceasta a fost o modalitate de a recunoaşte rolul său în sclavie şi colonialism de la sfârşitul secolului al XVII-lea încoace.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
”Puiul galben” aruncat de șeful ANPC înainte de a intra în politică, greu de spălat. Ce zic experții: Aberații și elucubrații
”Puiul galben” aruncat de șeful ANPC înainte de a intra în politică, greu de spălat. Ce zic experții: Aberații și elucubrații

Teoria ”puiului galben”, lansată de Horia Constantinescu exact înainte de a demisiona de la șefia ANPC pentru a candida din partea PSD la Primăria Constanța, nu reprezintă decât ”aberații” și ”elucubrații”, spun atât autoritățile, cât și producătorii.

Sam Bankman-Fried, fondatorul FTX, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru frauda de 8 mld. dolari cu criptomonede
Sam Bankman-Fried, fondatorul FTX, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru frauda de 8 mld. dolari cu criptomonede

S-a terminat procesul care vizează una dintre cele mai mari fraude din Statele Unite. Sam Bankman-Fried, fondatorul platformei de tranzacționare a criptomonedelor FTX, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”
Motivul pentru care mai mulți pasageri s-au luat la bătaie înainte de decolarea unui avion de pe Aeroportul „Henri Coandă”

Mai multe persoane s-au bătut pe Aeroportul „Henri Coandă”, înainte ca o aeronavă să decoleze către Oslo, Norvegia.

Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei
Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.