Grindeanu: România nu este „pe marginea prăpastiei" dar imaginea „nu e una roz”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a făcut sâmbătă o evaluare a situației economice actuale a României pe un ton optimist.
Grindeanu a ținut să respingă scenariile catastrofale, dar a recunoscut necesitatea implementării unor măsuri fiscale care au fost amânate din cauza rundelor de alegeri
Liderul social-democrat a încercat să tempereze îngrijorările privind starea economiei românești, subliniind că, deși situația nu este optimă, nici nu se înscrie în categoria crizelor majore, transmite Agerpres.
„Din punct de vedere economic, nu suntem pe marginea prăpastiei. Toată această imagine care se proiectează acum, sigur, nu e una roz. Sigur, anumite măsuri fiscale, așa cum prevede și PNRR-ul, ar fi trebuit a fi luate mai demult, dar ce să vezi, de un an de zile, suntem în alegeri de toate tipurile și atunci e normal să existe această întârziere, acest delay de un an de zile, cât timp e campanie electorală", a explicat Grindeanu.
Oficialul PSD a recunoscut că anumite reforme erau necesare și că acestea vor trebui implementate în perioada următoare. „Dar, ele vor trebui a fi luate, sunt asumate de noi, unele dintre ele prin PNRR", a precizat președintele interimar al partidului.
Grindeanu a insistat asupra necesității unei abordări echilibrate în comunicarea publică despre economia națională. Potrivit liderului PSD, măsurile viitoare trebuie concepute „astfel încât impactul asupra populației să nu fie unul așa cum e prezentat acum: vine apocalipsa".
„Nu, nu e chiar în forma asta. Am văzut zilele trecute știri că România în primul trimestru a intrat în recesiune. Fals! Nu e adevărat. Hai să să discutăm deschis. Nu e cea mai bună situație economică, dar nici nu suntem într-o perioadă din aceasta dinainte de apocalipsă", a subliniat oficialul PSD.