Concerte, DJ sets, expoziții, meșteșuguri, gastronomie la Balkanik Festival

balkanik festival
Facebook/BalKaniK Festival

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus.

Într-o atmosferă unică vor fi trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

Balkanik Festival este proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB încadrul Programului București acasă 2023.

La ediția aniversară, pe scena mare a festivalului, din Grădina Uranus, între orele 18:00 și 23:00, vor urca Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara din Zece Prăjini (România), Extraliscio (Italia), Taraf de Caliu (România), Papiers d’Arménies cu Dan Gharibian (Armenia-Franța), SMADJ Balkan Project (Franța-Tunisia), Paulina (România), Ufuk Coșkun & friends (Turcia-România), Wernyhora (Polonia), Kristijan Azirovic Orkestar (Serbia).

Pe strada Uranus, vineri de la ora 16:00, sâmbătă și duminică între orele 12:00 și 18:00, va exista o scenă de DJ concentrați pe zona de world music și nostalgie, pe care vor urca ABASC, M.O.Z.A.R & Bad Mirel, Miko, Ligia Keșișian & Lucas Molina, Pixar Stelar, Daniel Mitulescu și Irina Popescu.

Grădina Uranus devine, la această ediție, un mare muzeu în aer liber. Publicul va avea bucuria de a descoperi numeroase demonstrații și ateliere ale unor meșteșuguri vechi – țesătură la război, ceramică, broderii, realizare bijuterii, prelucrare argint și cupru. Participanții la eveniment vor putea vizita, de asemenea, numeroase expoziții de fotografie, colaje și ilustrații. Printre acestea, se numără:

Citește și
jaguar furat
Un cuplu și-a „furat” înapoi Jaguarul după ce poliția, deși știa locația exactă, a refuzat să îi ajute

„Poloneze și românce care au schimbat lumea” – oferită de Institutul Polonez;

„Cartooning for Peace”, oferită de Institutul z

„Excelențe italiene. Noua generație de ilustratori pentru copii” – oferită de Ambasada Italiei și Institutul Italian de Cultură București

Expoziție de fotografie semnată de Andreea Retinschi

„Dadestar Chaveste – poveste lăutărească” – expoziție de fotografie și lansare de carte Iulian Ignat

„Armenia, tărâmul dintre munți”, expoziție de fotografie semnată de Karapet Karo Sahakyan și Andreea Tănase

„Origini” – expoziție de colaje semnată de Cristiana Bucureci

Expoziție colectivă de colaje ale artiștilor Ada Moisa, Andrei Stan, Ruxandra Nicolae

Art Machine - automat cu lucrări originale inițiat de gruparea artistică Pastila Roz

Celula de Artă Pop-Up - galerie de artă neconvențională cu o expoziție colectivă de artă contemporană

Video mapping pe Turnul de Apă, oferit de Epson România

Grădina Uranus și Strada Uranus vor găzdui, de asemenea, în cele trei zile de festival, cel mai amplu târg de artizanat tradițional și contemporan, douăzeci de zone gastronomice variate dedicate gurmanzilor, cu delicii de la mâncare la ceaun la bunătăți vegane orientale, bucate din America Latină și cafea la nisip.

În cadrul ediției aniversare, vor avea loc dezbateri despre comunitatea ca resursă, activarea comunităților locale, dezbateri despre slow fashion și slow design, ecosistem cultural, re-sourcing muzici locale, ecopatrimoniu, sustenabilitate etc.

Printre cei care vor participa la aceste dezbateri se numără la reprezentanți ai mai multor organizații, precum Școala de la Bunești, Pro Patrimonio, Sene cusute, Cosânzeana, Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea”, artiști precum Sașa Liviu Stoianovici (Balkan Taksim), Alina Ușurelu, Gabriel Durlan, Alexandru Claudiu Maxim și mulți alții.

Cei mici vor avea prilejul de a participa la numeroase activități educative și distractive, ateliere și de a se bucura de Balkanik Festival, care nu este doar o punte între culturi, ci și între generații.

Ultimele abonamente early bird sunt disponibile pe www.balkanikfestival.ro, la prețul de 90 lei. La epuizarea acestora, abonamentele pentru trei zile vor costa 120 lei. Biletele pe zile vor fi puse în vânzare în săptămâna dinaintea festivalului, la prețul de 50 lei. Copiii sub 9 ani se bucură de intrare liberă în toate zonele festivalului, însoțiți de adulți.

Despre spațiu:

Grădina Uranus, care găzduiește faimosul turn de apă proiectat de Anghel Saligny, unul dintre cele mai frumoase monumente istorice din București, este unul dintre puținele spații care au supraviețuit din vechiul cartier Uranus, demolat în vremea dictaturii comuniste pentru construirea Casei Poporului. Balkanik Festival se întoarce acasă, în această mare grădină din centrul Bucureștiului, un spațiu magic care a găzduit 7 ediții până acum.

Despre festival:

După ce a primit recunoaștere internațională ca fiind unul dintre cele mai vibrante și autentice festivaluri de world music din Europa, Balkanik Festival își continuă misiunea de a reuni la București Occidentul și Orientul, invitând o selecție de artiști cunoscuți și emergenți de muzică tradițională reinterpretată și fuzionată. Astfel, sunetele tradiționale ale diferitelor culturi reprezentate în cadrul festivalului își găsesc forme noi de manifestare, prin jazz, rock sau arhitecturi electronice. 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Un cuplu și-a „furat” înapoi Jaguarul după ce poliția, deși știa locația exactă, a refuzat să îi ajute
Un cuplu și-a „furat” înapoi Jaguarul după ce poliția, deși știa locația exactă, a refuzat să îi ajute

Un cuplu din Anglia căruia i-a fost furat Jaguarul din fața casei a fost nevoit să-l recupereze singur, după ce poliția, prea suprasolicitată, nu a putut investiga cazul.

Ultimul spectacol al fântânilor din Piața Unirii, înainte de reabilitare, a adunat sute de bucureșteni cu chef de distracție
Ultimul spectacol al fântânilor din Piața Unirii, înainte de reabilitare, a adunat sute de bucureșteni cu chef de distracție

După căldura copleșitoare de peste zi, bucureștenii au ieșit seara din case în căutare de răcoare, dar și de distracție.

Orașul din SUA înfrățit cu Cluj-Napoca. A fost declarat unul dintre cele mai bune locuri de trăit din America
Orașul din SUA înfrățit cu Cluj-Napoca. A fost declarat unul dintre cele mai bune locuri de trăit din America

Orașul Columbia din statul Carolina de Sud, desemnat unul dintre cele mai bune locuri de trăit din SUA, este înfrățit cu Cluj-Napoca. Ambele orașe sunt importante centre universitare, iar urbea transilvană este de două ori mai mare decât cea americană.

 

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi
Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.