Doi soți de 79 și 73 de ani sunt obligați să demoleze o vilă de un milion de lire sterline. Care este motivul

Un cuplu din Marea Britanie a aflat că este nevoit să își demoleze vila cu 3 dormitoare, de 1 milion de lire sterline, după ce au încălcat legislația și au construit o locuință în locul unei clinici de cai.
Jeremy și Elaine Zielinski primiseră permisiunea de a construi un o clinică pentru cai și un laborator de două etaje, cu un apartament mic la etajul 1 pentru uz personal, scrie Metro.
Însă, în loc să construiască ceea ce li s-a aprobat, cuplul a transformat clădirea într-o casă cu trei dormitoare. Consiliul local le-a ordonat să demoleze clădirea în 2023, după ce au aflat că imobilul era folosit ca locuință de familie.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Cuplul ar putea rămâne fără casă în maxim 12 luni
Familia au contestat ordonanța, argumentând că aceasta este excesivă și că proprietatea ar putea fi doar redirecționată spre utilizarea aprobată inițial. Totuși, un inspector de urbanism a respins apelul lor, afirmând că „cuplul a construit o locuință de la început”. Elaine a spus ulterior pentru presă că ea și soțul ei nu știau că încalcă legea.
Recepționera de 79 de ani a declarat: „Vrem să continuăm să trăim aici. Este o casă caldă și confortabilă. O iubesc. Nu are sens să o demolăm. Nu vreau să trăiesc într-o caravană. Dacă ne vor da afară, vom fi nevoiți să depindem de stat.”
Soțul ei, Jeremy, în vârstă de 73 de ani, fost manager de marketing și acum livrator pentru o farmacie, a adăugat: „Nu am avut un somn liniștit de ani de zile și, încă din momentul primei vizite în 2020 [din partea oficialilor consiliului], viața noastră a fost tulburată. Am pierdut 1 milion de lire din cauza acestei decizii. Dacă am fi avut clinica pe acest teren, ar fi fost evaluată la cel puțin 1 milion de lire.”
Cuplul colaborează cu un consultant pentru a vedea dacă pot răsturna decizia, în caz contrar, clădirea trebuie demolată în termen de 12 luni.