Fostul arhitect şef al Primăriei Iaşi şi un patron de ziar, reţinuţi de DIICOT pentru înșelăciune

DIICOT

Patru persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT după descinderile de la Primăria Iaşi, într-un caz de înşelăciune în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.

Potrivit unor surse judiciare, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, un notar, un funcţionar public, Alexandru Mustiaţă - fostul arhitect şef din Primăria Iaşi şi Claudiu Asimionesei - patronul publicaţiei "Bună Ziua Iaşi".

Alte şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar, printre care doi notari, un avocat şi un fost viceprimar din municipiul Iaşi.

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat, luni, 24 de percheziţii domiciliare în Iaşi şi Bucureşti, într-un dosar de înşelăciune cu un teren ce aparţine Primăriei Iaşi, în care sunt implicaţi avocaţi, notari şi funcţionari publici.

Descinderile au vizat destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, instigare la infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, abuz în serviciu şi omisiunea sesizării.

Citește și
tren
Băiatul de 12 ani, care s-a urcat pe un tren pentru a-și face fotografii și s-a electrocutat, a fost operat

 

Prejudiciu de 2 milioane de lei 

 

În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2016, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a unui teren din patrimoniul Primăriei Iaşi, pe care au construit un bloc de locuinţe, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2 milioane de lei.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba de un teren aflat în zona centrală a municipiului Iaşi, care ar fi fost cedat de istraţia locală familiei Asimionesei, cu obligaţia construirii unei clădiri - pensiune şi sediu de birouri.

Familia Asimionesei, care deţine publicaţia "Bună Ziua Iaşi", ar fi construit însă pe acel teren un bloc de locuinţe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Copiii din Iași sunt în culmea fericirii. Surprizele de care au parte la Sărbătoarea Florilor
Copiii din Iași sunt în culmea fericirii. Surprizele de care au parte la Sărbătoarea Florilor

Explozie de culoare la Sărbătoarea Florilor din Iaşi. Sute de localnici au venit să vadă aranjamente florale de primăvară, în zona pietonală din centrul oraşului.

Băiatul de 12 ani, care s-a urcat pe un tren pentru a-și face fotografii și s-a electrocutat, a fost operat
Băiatul de 12 ani, care s-a urcat pe un tren pentru a-și face fotografii și s-a electrocutat, a fost operat

Băiatul de 12 ani din Iași, care s-a urcat pe un tren pentru a-și face fotografii și s-a electrocutat, a fost operat. Acum se află la Terapie Intensivă, pentru că are organele interne afectate.

Cosette Chichirău (USR PLUS) cere demisia urgentă a liberalului Mihai Chirica: ”Iașul nu are nevoie de un primar plângăcios”
Cosette Chichirău (USR PLUS) cere demisia urgentă a liberalului Mihai Chirica: ”Iașul nu are nevoie de un primar plângăcios”

Deputata Cosette Chichirău, copreşedinte USR PLUS Iaşi, îi cere primarului liberal Mihai Chirica să demisioneze din funcţie, după ce acesta a anunţat că va intra în grevă japoneză, nemulţumit de faptul că bugetul local nu a fost votat.

Recomandări
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”
Cine sunt responsabilii dezastrelor de la salina Praid. Nicușor Dan: „Știa din 2007 despre potențialele probleme”

Preşedintele Nicuşor Dan a ajuns la Salina Praid, unde sute de oameni s-au adunat în faţa intrării, în speranţa că vor putea discuta cu acesta şi vor primi soluţii. Oamenii sunt îngrijoraţi că închiderea salinei îi lasă fără surse de venit.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără a fost împușcată pe stradă de mai multe ori

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov.