Băiatul de 12 ani, care s-a urcat pe un tren pentru a-și face fotografii și s-a electrocutat, a fost operat

×
Codul embed a fost copiat

Băiatul de 12 ani din Iași, care s-a urcat pe un tren pentru a-și face fotografii și s-a electrocutat, a fost operat. Acum se află la Terapie Intensivă, pentru că are organele interne afectate.

În ultimii ani, zeci de adolescenți care s-au aventurat pe vagoane au avut aceeași soartă și mulți dintre ei au murit.

Campaniile de prevenire făcute de diverse instituții nu au avut efect, oar societățile de căi ferate nu au găsit soluția pentru a opri fenomenul.

Incidentul a avut loc la marginea Iasiului, într-o zonă unde sunt garate vagoanele de marfă. Copilul de 12 ani era împreună cu doi prieteni.

Este posibil să fi vrut să își facă mai multe fotografii și, ca să prindă un cadru spectaculos, a avut ideea să se urce pe unul dintre trenuri. Acela a fost momentul în care s-a electrocutat. Arcul electric format de la liniile de înaltă tensiune traversate de 27.000 de volți l-a aruncat lângă șine.

Citește și
accident electrocutat
La doar 22 de ani, a intrat cu maşina într-un stâlp de curent şi a murit electrocutat

Angajat CFR: „L-a electrocutat, s-a urcat pe vagon și arcul electric l-a izbit de beton. Erau hainele pârlite pe dânsul."

Cu arsuri pe mare parte din suprafața corpului, băiatul a fost dus de urgență la Spitalul de Pediatrie din Iași. Opt ore a stat în sala de operație. Acum este la Terapie Intensivă, pentru că are afectate și organele interne.

Lavinia Ionescu, Spitalul de Pediatrie Iași: „Arsura este pe 45-50 la sută suprafață corporală, gradele II și III, iar potențialul de agravare a stării lui este tocmai prin mecanismul acesta de producere a arsurii, adică electrocuție."

Băiatul este elev la Colegiul Național din Iași, una dintre instituțiile de elită din oraș. Are rezultate bune, spune directorul de acolo. Orfan de mamă, este crescut doar de tată și, ocazional, îngrijit de o bunică.

Fotografiile de tip "selfie" făcute pe trenuri sunt o modă periculoasă printre copii și adolescenți. În ultimii ani, zeci și-au pierdut viața în timp ce încercau să se pozeze într-o astfel de ipostază. Poliția a făcut anul trecut chiar o campanie prin care să îi convingă pe cei mici de riscuri, dar degeaba. Tragediile au continuat. Gări din Cluj, Craiova, București sau Timișoara sunt locuri în care tinerii care au încercat să își facă selfiuri pe trenuri au sfârșit electrocutați.

Silviu Gurlui, profesor de fizică: „E o cantitate foarte mare de energie care se scurge prin organism într-un timp foarte scurt. Această energie duce la arsuri foarte importante și cauzează grave probleme ale creierului și ale inimii. Dacă umiditatea este mai mare, șansa să ne electrocutăm este mai mare și poate și violentă. Și intensitatea curentului electric este atât de mare, încât poate produce pagube foarte mari, până la deces."

Raluca Alexandru, purt. de cuv. Spitalul Grigore Alexandrescu: „Dacă au arsuri profunde necesită multiple intervenții chirurgicale, grefări și ulterior îngrijirea lor durează ani de zile, asta în situația fericită în care scapă cu viață."

În Iași, zona unde s-a produs accidentul nu este delimitată în niciun fel și nici nu există indicatoare care să avertizeze asupra riscurilor.

Vineri, în România, se aniversează Ziua Feroviarilor și nimeni de la CFR nu a fost disponibil să explice de ce se întâmplă așa. Cei responsabili au transmis doar că au făcut campanii de prevenire și că în Romania este ilegal să te urci pe trenuri.

Localnic: „Măcar un minim de indicatoare: „Nu vă urcați, pericol de electrocutare”. Mă gândesc că ar putea fi."

Localnic: „Când faci un selfie, ce selfie faci? A mai murit acum câtva timp, tot aici, pe vagoane. Au murit doi băieți."

În cazul accidentului în care a fost victimă băiatul de 12 ani, poliția a deschis un dosar penal. Se fac cercetări pentru vătămare corporală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Copil electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon, în Gara Iași. Este ars pe 30% din corp și cu multiple traumatisme
Copil electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon, în Gara Iași. Este ars pe 30% din corp și cu multiple traumatisme

Un copil s-a electrocutat după ce a urcat pe un vagon de cale ferată. Băiatul de 12 ani a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului și mai multe traumatisme, căzând de pe vagon în urma șocului.

La doar 22 de ani, a intrat cu maşina într-un stâlp de curent şi a murit electrocutat
La doar 22 de ani, a intrat cu maşina într-un stâlp de curent şi a murit electrocutat

Un șofer în vârstă de 22 de ani din localitatea Berbești, județul Maramureș, a avut parte de un sfârșit cumplit.

Un copil de 12 ani, în stare gravă la spital, după ce s-a electrocutat sub ochii părinților
Un copil de 12 ani, în stare gravă la spital, după ce s-a electrocutat sub ochii părinților

Un copil în vârstă de 12 ani din Maramureș a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a electrocutat, chiar sub ochii părinților.

Tragedie în Argeș. Un bărbat a murit electrocutat în timp ce lucra pe acoperișul unei hale
Tragedie în Argeș. Un bărbat a murit electrocutat în timp ce lucra pe acoperișul unei hale

Tragedie miercuri după-amiază în localitatea Schitu Goleşti, din Argeş. Un bărbat de 57 de ani, care lucra pe acoperişul unei hale la montarea unor table metalice, s-a electrocutat.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.  

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.