Gospodinele din Ardeal au făcut calendarul din foi de ceapă și au aflat cum va fi vremea în 2023

×
Codul embed a fost copiat

Este forfotă mare în gospodăriile din Ardeal, unde este pregătit ca pe vremuri buletinul meteo pentru 2023.

Femeile apelează la calendarul din foi de ceapă, o tradiţie veche de câteva secole, ca să afle cât de ploios va fi anul care vine.

Calendarul foilor de ceapă este o tradiţie veche de sute de ani, e păstrată cu sfințenie și acum în Ardeal. Din trei cepe mari, tăiate pe jumătate, sunt alese 12 foițe, care simbolizează lunile anului. În fiecare se pune sare și se lasă peste noapte, iar dimineața se citește buletinul meteo. În funcție de câtă apă lasă ceapa cu sare, gospodinele află dacă anul care vine va fi secetos sau bogat în ploi.

În funcţie de calendarul de ceapă, femeile de pe Valea Mureşului își rânduiesc apoi treburile în gospodărie. Până acum, spun ele, metoda nu a dat greş.

Tanti Mariana, gospodină: „Noi lucrurile toate ni le facem, așa, mai ales de la agricultură, care trebuie făcute vara și pe căldură, le facem în funcție de calendar. La anul are să fie luna lui mai cu apă, e foarte bună, dar începând de iulie-august se poate lucra”.

Citește și
calendar
Guvernul a decis ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere

Luminița Daniela Moldovan, gospodină: „Eu am încredere în calendarul de ceapă. La casa părintească le-o făcut bunica, să vedem când să punem sămânța, când să lucrăm pământul”.

Iar pentru ca obiceiul să nu se piardă, tinerele din sat învață, la rândul lor, cum să citească vremea în foi de ceapă.

Tânără: „Am venit la tanti Mariana să învățăm să facem calendarul de ceapă. Nu-i greu de făcut, o să încercăm și noi să facem acasă”.

Femeile din Ardeal spun că anul care vine va fi unul destul de bogat, cu multe ploi, dar cu puțină zăpadă.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Veste bună pentru pensionari. Crește plafonul veniturilor privind acordarea de medicamente compensate cu 90%
Veste bună pentru pensionari. Crește plafonul veniturilor privind acordarea de medicamente compensate cu 90%

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunţat miercuri că, începând cu 1 ianuarie 2023, creşte cu 12,5% plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.  

Guvernul a decis ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere
Guvernul a decis ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere

Guvernul a stabilit miercuri, printr-o hotărâre, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice. 

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.