Veste bună pentru pensionari. Crește plafonul veniturilor privind acordarea de medicamente compensate cu 90%

Popularitatea internetului a crescut în pandemie. Câți pensionari din România au fost online
StirilePROTV

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru a anunţat miercuri că, începând cu 1 ianuarie 2023, creşte cu 12,5% plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%.  

”Începând cu 1 ianuarie 2023, creşte cu 12,5% plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90%. Actul normativ aprobat prevede ca, începând cu 1 ianuarie 2023, toţi pensionarii cu venituri de până la 1.608 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, să beneficieze de medicamente compensate în proporţie de 90% din sublista B prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 720/2008”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, potrivit News.ro.

Cărbunaru a arătat că până în prezent, această limită de la care pensionarii beneficiau de această compensare era de ”1.429 lei/inclusiv.”

Această măsură vizează creşterea accesului la medicamentele compensate acordate în ambulatoriu, pentru pensionarii cu venituri mici, având în vedere creşterea pensiilor în sistemul public cu 12,5% începând cu ianuarie 2023.

În cadrul programului social al Guvernului privind compensarea cu 90% în perioada ianuarie 2022 – septembrie 2022 au fost eliberate aproape 2 milioane de reţete pentru peste 431.000 de pensionari”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Citește și
Pensionarul ghinionist din Dej. A pierdut plicul cu dolari pe care tocmai îi scosese din bancă
Pensionarul ghinionist din Dej. A pierdut plicul cu dolari pe care tocmai îi scosese din bancă

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Noi detalii în cazul atacului din Paris. Suspectul a declarat că „a vrut mereu să asasineze migranţi şi străini”
Noi detalii în cazul atacului din Paris. Suspectul a declarat că „a vrut mereu să asasineze migranţi şi străini”

Conductorul pensionar care a ucis trei kurzi la Paris vineri, într-un atac armat la un centru cultural kurd, a recunoscut, în timpul arestului preventiv, că nutreşte o „ură patologică faţă de străini”.

Pensionarul ghinionist din Dej. A pierdut plicul cu dolari pe care tocmai îi scosese din bancă
Pensionarul ghinionist din Dej. A pierdut plicul cu dolari pe care tocmai îi scosese din bancă

Un pensionar din Dej a avut ghinionul să piardă plicul cu bani pe care tocmai îi scosese din bancă. Bărbatul de 67 de ani avea nevoie de cei 5.000 de dolari pentru o operație.

Pensii 2023. Cum vor arăta taloanele de pensie cu majorările din 1 ianuarie. La cât ajunge cea mai mică pensie
Pensii 2023. Cum vor arăta taloanele de pensie cu majorările din 1 ianuarie. La cât ajunge cea mai mică pensie

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că pensiile vor fi majorate din ianuarie 2023. Odată cu creșterea pensiilor vor fi modificate și taloanele primite de pensionari. 

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.