Muzeele din România își deschid porțile până târziu, sâmbătă seară: Proiecții, tururi ghidate și activități speciale
Sâmbătă seară, muzee din toată țara își deschid porțile pentru vizitatori până târziu în noapte.
Este "Noaptea Muzeelor", eveniment la care participă 70 de instituții culturale din România. S-au pregătit cu expoziții speciale, tururi ghidate, concerte și activități interactive.
La Muzeul de Istorie Naturală Antipa, porțile rămân deschise până aproape de miezul nopții.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Marina Bliderisanu, muzeograf: „Se vor întâmpla multe lucruri frumoase. O după-amiază plină și o seară plină până aproape de miezul nopții. Proiecții de filme, vom asculta muzică bună, se va ieși în curtea muzeului, se vor face colectări de insecte și interceptare de lilieci. Expoziția permanentă a muzeului va fi gratuită și, pe traseul ei, avem două expoziții temporare cu acces liber."
La Muzeul Hărților și Cărții Vechi, comori cartografice de sute de ani așteaptă să fie descoperite.
O hartă împlinește 500 de ani anul acesta și reprezintă Europa centrală. Cum ați ajunge din Polonia Mică în Rusia? Sau – și mai interesant – puteți găsi vreun oraș din Valahia, adică Țara Românească? Ei bine, s-ar putea să fie mai greu decât pare. Asta pentru că hărțile vechi nu erau gândite ca cele de azi, strict pentru orientare sau navigație. Ci mai degrabă o încercare a autorilor de a pune pe hârtie atât lumea cunoscută, cât și cea necunoscută.
Cristina Toma, director muzeul hărților: „Îi așteptăm pe vizitatorii noștri să viziteze probabil cel mai frumos muzeu mic din București. Vor avea parte de tururi ghidate, am reamenajat grădina muzeului, vom avea un concert de jazz, iar în rest, toată lumea va putea vizita muzeul – atât expoziția temporară cât și cea permanentă. Sunt foarte multe stații interactive în muzeu, pot să facă puzzle-uri, să descarce o aplicație de realitate augmentată și se vor putea plimba împreună cu Nova – colega noastră care vine din viitor și vrea să exploreze muzeul alături de copii. Ce oferă acest muzeu și nu oferă alte muzee este un cadru foarte intim și prietenos."
Pregătirile sunt în toi și la Timișoara. Bastionul Theresia se ve deschide la ora 17. Vor fi multe expoziții istorice, salve de tun, spectacole de teatru, raiduri și bătălii în uniforme de pe timpuri.
Andrei Vișan: „Ne aranjăm uniformele, le lustruim, le călcăm și le ducem la spălat. Noi o să ne îmbrăcăm aici, în uniforma de primul război mondial, o să reprezentăm armata română, când a intrat în Timișoara și a reprezentat Timișoara și o să tragem o salvă de tun la ora nouă seara”.
Evenimentul "Noaptea Muzeelor" face parte dintr-o inițiativă europeană lansată în urmă cu aproape 20 de ani. Accesul este gratuit, dar este recomandat să consultați din timp programul fiecărui muzeu.