O americancă s-a lăsat tatuată de iubitul ei. „O greșeală masivă. Risc să orbesc”

Catt Gallinger
Instagram

Un model riscă să rămână fără vedere din cauza unui tatuaj, tânăra sfârșind prin a plânge cu lacrimi mov.

Catt Gallinger s-a lăsat pe mâna iubitului ei care i-a făcut un tatuaj. Imediat după aceea, tânăra a început să se simtă rău și a fost transportată la spital unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale, scrie Metro.

„Nu știu sigur dacă va funcționa. Corneea mea este mult prea slăbită și există riscul să cedeze. În cazul în care se întâmplă asta, atunci îmi voi pierde vederea”, scria Catt pe rețelele de socializare.

Cât despre decizia sa de-a se tatua, tânăra susține că a fost „o masivă greșeală”, iar acum  trebuie să se recupereze.

Cu toate acestea, Catt susține că și-a dorit să aibă un tatuaj pentru „că am vrut să mă simt acasă în propriul meu corp”, însă nu știa la ce riscuri se expune.

Citește și
Paris Jackson, Michael Jackson, tatuaje
Fiica lui Michael Jackson, fotografie neaşteptată pe Instagram. Cum s-a pozat

„Un specialist mi-a spus că risc să orbesc dacă problema nu se va corecta. Îmi expun probema pentru a-i face pe cei din jurul meu să conștientizeze”, a mărturisit Catt.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
GALERIE FOTO Karim Benzema surprinde! Și-a tras o iubită celebră și a făcut furori la Cannes
Citește și...
Tot mai mulți români își fac ”tatuaje audio”. Cât costă un desen cu sunet
Tot mai mulți români își fac ”tatuaje audio”. Cât costă un desen cu sunet

Mai mult de jumătate din saloanele de tatuaj din România nu au autorizaţie sanitară şi nimeni nu îţi garateaza că nu vei ieşi pe uşă cu boli grave. În Bucureşti sunt zeci de cabinete, însă doar 12 dintre ele funcţionează legal.

Fiica lui Michael Jackson, fotografie neaşteptată pe Instagram. Cum s-a pozat
Fiica lui Michael Jackson, fotografie neaşteptată pe Instagram. Cum s-a pozat

Fiica lui Michael Jackson, Paris, în vârstă de 19 ani, şi-a surprins fanii pe Instagram cu o fotografie diferită de cele cu care îi obişnuise. Tânăra şi-a făcut un tatuaj cu o semnificaţie spirituală.

Este devastat ca nu isi poate gasi un loc de munca din cauza tatuajului de pe fata. Cum s-a ales tanarul cu el
Este devastat ca nu isi poate gasi un loc de munca din cauza tatuajului de pe fata. Cum s-a ales tanarul cu el

Un australian se plange ca nu isi poate gasi un loc de munca din cauza unui tatuaj care ii acopera jumatate din fata.

A furat o bicicleta si a primit o lectie de neuitat. Mesajul pe care i l-a tatuat un artist pe frunte. VIDEO
A furat o bicicleta si a primit o lectie de neuitat. Mesajul pe care i l-a tatuat un artist pe frunte. VIDEO

Un tanar din Brazilia care a furat o bicicleta a primit o lectie de neuitat de la un artist tatuator, care i-a scris pe frunte un mesaj rusinos.

Recomandări
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete
Reacția oficială a Ucrainei după ”atacurile masive teroriste” ale Rusiei cu 264 de ”arme diferite”, inclusiv 14 rachete

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a ”condamnat ferm”, duminică, într-un comunicat de presă, ultimele ”atacuri masive teroriste” ale Federației Ruse asupra orașelor ucrainene, care au avut loc în data de 24 și 25 mai 2025.

Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă în urma avertizărilor meteo de vreme rea

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat, duminică dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a actualizării avertizărilor meteorologice de cod galben şi cod portocaliu.

Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”
Nicușor Dan, alături de candidatul proeuropean din Polonia: ”Românii au respins izolaționismul. Credeți în victoria voastră”

Preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, a vorbit în faţa mulţimii de alegători pro-europeni care participă, duminică în piaţa Bankowy din Varşovia, la un miting de susţinere a primarului Varşoviei, Rafał Trzaskowski.