Salonul auto de la Detroit. Mașina care nu a putut porni să ajungă pe scenă

×
Codul embed a fost copiat

La Detroit începe sâmbătă cel mai mare salon auto din America de Nord. Până atunci, o mulţime de constructori şi-au anunţat deja noutăţile.

Este ultimul an când salonul de la Detroit are loc în ianuarie, pentru că din 2020 se va muta în iunie, când vremea este mai prietenoasă.

Infiniti, marca de lux a celor de la Nissan, a început anul cu stângul la Salonul Auto de la Detroit. După o introducere incediară, se aştepta ca pe scenă să apară conceptul electric QX Inspiration, numai că maşina n-a putut porni ca să ajungă în faţa publicului.

În timp ce directorul de design a trebuit să continue prezentarea cu scenă goală, "diva temperamentală", cum a numit-o directorul de comunicare, a rămas în culise acoperită cu o husă.

Nissan a avut mai mult noroc cu conceptul IMS, un sedan sport înalt cu două motoare electrice pe faţă şi pe spate, care generează 480 de cai-putere. Are o baterie de 150 de kilowaţi pe oră şi o autonomie de peste 600 de kilometri.

Citește și
Golden Retriever
Golden Retriever - una dintre cele mai populare rase de câini. Tot ce trebuie să știi despre îngrijirea lui

În schimb, Ford a ales să-şi coboare cu elicopterul pe scena noul Shelby Mustang GT500.

Jim Farley, vicepreşedinte executiv Ford: "Oferă peste 700 de cai putere. Accelerează de la zero la o sută de kilometri în trei secunde şi jumătate şi parcurge jumătate de kilometru în 11 secunde. La fel de multă putere au noile noastre Mustanguri pentru curse Nascar, dar cu asta se poate circula legal pe stradă."

Toyota a dezvelit o multă aşteptată variantă modernă a modelului Supra, maşină sport extrem de populară cât timp a fost pe piaţă între 1978 şi 2002. Acum are tracţiune pe spate, un motor care dezvoltă 335 de cai-putere, atinge sută de kilometri în 4,1 secunde şi o viteză maximă limitată electronic la 250 de kilometri pe oră.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
FOTO "Încă sunt aici". Cea mai sexy fotbalistă din lume a publicat poze de la antrenament și le-a tăiat respirația fanilor
Citește și...
Salon auto de la Detroit începe sâmbătă. Surpriză neplăcută pentru reprezentanţii de la Nissan
Salon auto de la Detroit începe sâmbătă. Surpriză neplăcută pentru reprezentanţii de la Nissan

La Detroit începe sâmbătă cel mai mare salon auto din America de Nord. Până atunci, o mulţime de constructori şi-au anunţat deja noutăţile la prezentările pentru presă, iar alţii urmează în zilele următoare.

Recomandări
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului
Nicușor Dan, la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului

Nicuşor Dan a ajuns sâmbătă la Salina Praid. Președintele a anunțat că vor urma măsuri pentru sprijinirea minerilor și a firmelor afectate de inundația care amenință salina. El consideră că situația putea fi prevenită.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.