O treime dintre români nu se mulțumesc cu o singură cafea pe zi. Cele mai cerute sortimente din țară

×
Codul embed a fost copiat

Consumul de cafea a crescut în România cu 15% în ultimul deceniu și a ajuns la o medie de două kilograme și jumătate pe an. Cei care adoră cafeaua spun că îi trezește din somn și le dă energie pentru întreaga zi.

O treime dintre ei nu se rezumă la ceașca de dimineață. Mai beau cel puțin încă o cană până după-amiază.

Piața cafelei din țara noastră se apropie de 500 de milioane de euro, spun importatorii, iar sortimentele de cafea arabica, adică de calitate superioară, sunt tot mai cerute.

În România, consumul casnic merge în două direcții. Cafeaua neagră, fiartă pe aragaz, în ibric, domină în mediul rural. La filtru, tot simplă, e preferată de cei care macină boabe pe loc.

În schimb, 4 din 10 clienți ai cafenelelor au adoptat trendul italian.

Citește și
cafea
Ce au descoperit cercetătorii că se întâmplă cu persoanele care beau regulat cafea dimineața

Precizia e importantă, mai ales că recent fermierii brazilieni, care dau jumătate din producția globală, anunță o nouă scădere a recoltei, din cauza vremii după ce anul trecut a fost oricum cu 30% sub media normală.

Edgard Bresani, degustător de cafea: „Sunt cele mai mari prețuri din ultimii 75 de ani. Le dă de furcă celor care au prăjitorii, importatorilor pentru că nu e ușor să transferi creșterile de preț cafelei din supermarket și celei din cafenele”.

În orașele mari din România, o cafea se vinde cu până la 35 de lei. Clienții cu vârsta între 25 și 44 de ani susțin că efectul energizant merită toți banii.

La mai puțin de o sută de ani de când specia Caffea Arabica a fost documentată de un botanist suedez, poetul german Johann Wolfgang von Goethe, îndrăgostit de gustul cafelei, i-a cerut unui amic cercetător să vadă de ce i se dilată pupilele când bea foarte mult. Așa a fost descoperită cofeina, blamată inițial pentru tot felul de efecte negative. Doar că mulți dintre cei incluși în teste beau cafea când fumau. În prezent, balanța se înclină în favoarea beneficiilor cofeinei, dacă nu depășim 400 de miligrame pe zi.

O cafea mare la filtru are cam 90 de miligrame de cofeină, un espresso 60, un latte dublu 130, iar o ceașcă de cafea solubilă 100 de miligrame de cofeină. Condiția e să nu bem mai mult de o cafea la 3-4 ore, ca organismul să metabolizeze fără stres compușii din cafea.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Festivalul dulciurilor. Târg de ciocolată artizanală și cafea de specialitate în Capitală. Ce pot găsi vizitatorii
Festivalul dulciurilor. Târg de ciocolată artizanală și cafea de specialitate în Capitală. Ce pot găsi vizitatorii

În paralel cu un târg al cafelei de specialitate, Capitala găzduiește și o uriașă expoziție cu vânzare și degustare, dedicată ciocolatei artizanale.

Ce au descoperit cercetătorii că se întâmplă cu persoanele care beau regulat cafea dimineața
Ce au descoperit cercetătorii că se întâmplă cu persoanele care beau regulat cafea dimineața

Consumul de cafea a fost asociat în mod repetat cu o mai bună sănătate a inimii și cu prelungirea vieții. Dar puțini știu că beneficiile consumului de cafea ar putea depinde de momentul zilei în care are loc.

Campionate pentru experți la festivalul cafelei din Iași. Când se bea cappuccino și când e mai bun espresso
Campionate pentru experți la festivalul cafelei din Iași. Când se bea cappuccino și când e mai bun espresso

Iubitorii de cafea sunt invitați, în acest weekend, la Festivalul Cafelei, organizat la Palatul Culturii din Iași. Evenimentul promite o experiență completă pentru pasionați, de la degustări până la demonstrații spectaculoase realizate de experți în prepa

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.