Peste 30.000 de curioși au vizitat expoziția NASA de la București. Care sunt atracțiile

×
Codul embed a fost copiat

V-ați gândit cum ar fi să „atingeți Luna", să stați la manșa unui avion F-16 ori să experimentați viața de astronaut?

Au trăit aceste experiențe peste 30.000 de curioși care au vizitat până acum o expoziție NASA, deschisă în București. Aici pot fi irate peste o sută de exponate printre care rachete, capsule spațiale, simulatoare de zbor sau costumele astronauților.

Entuziasmaţi, curioşii au pornit în explorarea „spaţiului" şi a vieţii de astronaut. Mulţi s-au oprit la giroscop - un sistem care se mişcă în toate direcţiile.

Arina: „Mi-a plăcut, a fost o senzaţie pe care nu am mai întâlnit-o. Trebuia să mă ţin foarte bine şi să stau cu capul pe spate şi ochii deschişi."

Ionescu Cristian, cercetător la institutul de ştiinţe spaţiale: „El este folosit ca un prim stadiu de testare pentru astronauţi, ca să reziste la acceleraţiile la care sunt supuşi la lansări. Sunt băgaţi în centrifuge care le testează limitele biologice."

Citește și
Șofer scăpat de sub control într-o benzinărie din București
Șofer scăpat de sub control, în două benzinării din București: „Putea să fie un carnagiu"

Alţii au ales să „testeze" un avion F-16.

George are 8 ani şi îşi doreşte să devină astronaut. Aşa că a cercetat atent, alături de părinţi, interiorul unei nave spaţiale americane care a lansat sateliţi pe orbită.

George: „Mi-a plăcut cum arată că erau peste tot butoane şi mai ales costumele, că vedeam cum erau echipaţi.”
Reporter: „De ce vrei să te faci astronaut?”
George: „Să văd planetele şi view-ul ăla frumos."

Vizitatorii au putut să atingă o „bucăţică" de pe Lună, care a căzut pe Pământ în urma impactului cu un meteorit.

Aventura spaţială continuă până pe 15 octombrie, iar biletele costă între 30 şi 200 de lei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Trei bărbați, la un pas de tragedie. S-au urcat pe un scuter cu sticla de alcool în mână
Trei bărbați, la un pas de tragedie. S-au urcat pe un scuter cu sticla de alcool în mână

Un tânăr de 21 de ani dintr-o localitate din județul Bacău, deși era băut și nu avea permis, și-a scos doi prieteni la plimbare cu scuterul.

Șofer scăpat de sub control, în două benzinării din București: „Putea să fie un carnagiu
Șofer scăpat de sub control, în două benzinării din București: „Putea să fie un carnagiu"

Fără control, un șofer de 42 de ani i-a înspăimântat sâmbătă seară pe angajații a două benzinării, din București și de pe Autostrada Soarelui.

Poză nud publicată de hackeri pe contul lui Nicole Scherzinger. Mesajul primit de fani
Poză nud publicată de hackeri pe contul lui Nicole Scherzinger. Mesajul primit de fani

O fotografie nud a artistei Nicole Scherzinger a apărut pe contul ei de Intagram, după ce profilul i-a fost spart de hackeri.

Recomandări
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”
SUA consideră că Rusia nu a răspuns încă la Operațiunea Pânza de Păianjen. Se așteaptă la un „atac la scară largă devastator”

Statele Unite consideră că amenințarea Rusiei de a răspunde la Operațiunea „Pânza de păianjen” a Ucrainei nu a fost încă pusă în aplicare cu seriozitate și că răspunsul va fi cel mai probabil un atac la scară largă, cu ținte multiple, scrie Reuters.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.