Răspunsul Arhiepiscopului Sucevei către un tânăr „smintit” că li se dă voie în biserică femeilor la menstruație

Răspunsul Arhiepiscopului Sucevei către un tânăr „smintit” că li se dă voie în biserică femeilor la menstruație

Rânduielile bisericești care pot părea complet învechite în epoca modernistă l-au preocupat pe un credincios de 28 de ani, „smintit” pentru că li se permite accesul în biserică femeilor care sunt în perioada menstruației.

Bărbatul a cerut lămuriri printr-o scrisoare adresată Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, iar răspunsul este ceea ce am putea numi unul „diplomatic”.

Femeilor le este îngăduit accesul în biserică la spovedanie, chiar dacă sunt în perioada delicată a lunii iar asta contravine îndreptarului la spovedanie, a semnalat într-o scrisoare un credincios de 28 de ani, scrisoare care a fost trimisă Înaltpreasfinţitului Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, relatează Adevărul. Tânărul era contrariat de acestă practică într-o mânăstire din Bucovina și cerea clarificări.

„Şi o altă nelămurire este de ce se îngăduie în aceasta mănăstire să se intre în biserică, ca femeie, ca soră sau monahie, când eşti în perioada lunară, când în îndreptarul de spovedanie este trecut ca păcat ca femeia să intre în biserică când nu este curată? Iertaţi îndrăzneala, dar aş vrea să ştiu dacă este corect, firesc. Eu am stat aproape două săptămâni acolo şi m-am cam smintit de aceste lucruri. Până la vârsta de 28 de ani nu am făcut niciodată lucrurile acestea şi nici nu am întâlnit în alt locaş din ţară”, a întrebat tânărul.

ÎPS Calinic i-a răspuns tânărului, iar dialogul a fost publicat pe site-ul oficial al instituţiei bisericeşti, la rubrica „Răspunsul ierarhului”. „Cât despre persoanele de gen feminin, care intră în biserică în perioada metroragiei, şi aceasta ţine tot de îngăduinţa duhovnicului în urma cercetării duhovniceşti. Ce ar fi însemnat ca femeia menţionată în Sfintele Evanghelii, având o astfel de suferinţă de 12 ani, să nu fi intrat în templu sau în sinagogă atât de mult timp? Nu L-ar mai fi întâlnit pe Mântuitorul, Care a şi vindecat-o! Deşi sunt pentru respectarea Canoanelor şi a bunelor rânduieli statornicite de tradiţia Bisericii, totuşi este bine să-i lăsăm pe duhovnici să-şi facă treaba cum ştiu ei mai bine şi în funcţie de suferinţele fiecărui ucenic de ai lor. Sărbători binecuvântate!”.

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Un preot din Neamț a murit în timp ce spovedea enoriașii. „Dumnezeu l-a chemat la el”
Un preot din Neamț a murit în timp ce spovedea enoriașii. „Dumnezeu l-a chemat la el”

Părintele Dumitru Chiorbeja de la Parohia Dreptu, comuna Poiana Teiului, Protopopiatul Ceahlău, judeţul Neamţ, a murit sâmbătă, în timp ce spovedea enoriașii.

Preot înregistrat când îi făcea avansuri unei minore de 14 ani:
Preot înregistrat când îi făcea avansuri unei minore de 14 ani: "Știu că ţie îţi place de mine"

Un preot din Călărași este anchetat de polițiști, după ce și-a mărturisit dragostea în fața unei fete de 14 ani, care venise la spovedanie, în Sâmbăta Mare.

Dezvaluirile Papei Francisc. Secretul din tinerete care l-a determinat sa se spovedeasca
Dezvaluirile Papei Francisc. Secretul din tinerete care l-a determinat sa se spovedeasca

Pe cand avea doar 20 de ani si se pregatea de preotie, Papa Francisc s-a indragostit de o tanara. Din cauza ca asemenea simtaminte nu erau privite cu ochi buni in meseria pe care si-o alesese, suveranul a trebuit sa se spovedeasca.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.