Reacția unui patron de bar, după ce șase clienți au băut 27 de beri la micul dejun și nu au plătit

bere
Shutterstock

Șase studenți veniți în Italia prin programul Erasmus au consumat 27 de beri la micul dejun, alături de cafea și cornuri și la final au plecat fără să plătească nota.   

„Era ora 8 dimineața. Au stat cinci ore, au plecat puțin câte puțin, nota de plată a fost de 95 de euro. Am adus-o la masă, dar au rămas doar câțiva, au spus că vor plăti, dar a fost doar o scăpare de câteva secunde și nu i-am mai văzut”, a povestit proprietarul barului, potrivit Il Messaggero.

Grupul de șase tineri nu a fost reclamat, iar o săptămână mai târziu povestea a luat o întiorstătură neașteptată.

„De data aceasta e din vina mea", a explicat Giuseppe, care a primit scuze din partea băieților.

„Ne pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat, ne întorceam de la o petrecere și nu am fost conștienți de ceea ce făceam. Ne-am gândit bine și nu suntem genul acela de oameni, ne cerem scuze sincere pentru neplăcerile cauzate. Suntem studenți Erasmus la Roma și nu ne mai aflăm în Bari, dar vă rugăm să ne furnizați un Iban pentru a efectua imediat transferul bancar. Ne cerem scuze din nou”, au scris cei șase tineri într-un e-mail.

Citește și
Mette Frederiksen
Bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez, este străin şi a fost arestat. Consumase alcool şi droguri

Giuseppe a apreciat e-mailul tinerilor studenți și i-a invitat, din nou, în cafeneaua lui.

„A fost o glumă, au făcut o greșeală, dar mă bucur că au înțeles greșeala și că s-a rezolvat în acest fel”, a spus patronul.

Articol recomandat de sport.ro
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
O fostă mare gimnastă a fost arestată!
Citește și...
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate
Schema prin care mai mulți indivizi furau bani din conturile unor cetăţeni străini. Victimele erau uneori sechestrate

Mai multe persoane sunt acuzate că abordau cetăţeni străini, pe care îi invitau să consume alcool, iar apoi, folosindu-le cardurile sau telefoanele, le sustrăgeau bani din conturi.

Bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez, este străin şi a fost arestat. Consumase alcool şi droguri
Bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez, este străin şi a fost arestat. Consumase alcool şi droguri

Bărbatul în vârstă de 39 de ani care a agresat-o vineri, la Copenhaga, pe prim-ministrul danez Mette Frederiksen, provocându-i o rană la gât, va sta 12 zile în detenţie.

O turistă britanică dispărută în Maramureș după ce a băut alcool, a fost găsită într-o ipostază neașteptată de salvamontiști
O turistă britanică dispărută în Maramureș după ce a băut alcool, a fost găsită într-o ipostază neașteptată de salvamontiști

O turistă din Marea Britanie care a fost dată dispărută de soţul ei după o ceartă pe fondul consumului de alcool a fost găsită de salvamontişti, vineri dimineaţă, dormind lângă un şopron, la marginea unei păduri.

Un șofer de ambulanță băut a lovit un pieton, în București. Victima e om al străzii
Un șofer de ambulanță băut a lovit un pieton, în București. Victima e om al străzii

Un șofer de ambulanță - care consumase alcool înainte să se urce la volan - a lovit cu mașina un om fără adăpost, în Capitală. Victima traversa strada printr-un loc nemarcat.

Opt persoane au murit intoxicate cu alcool contrafăcut în Maroc. Alte 114 au fost spitalizate
Opt persoane au murit intoxicate cu alcool contrafăcut în Maroc. Alte 114 au fost spitalizate

Cel puţin opt persoane au murit intoxicate după ce au consumat, se pare, alcool produs artizanal în nord-vestul Marocului, a precizat miercuri autorităţile sanitare naţionale, potrivit DPA.

Recomandări
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic
Nicuşor Dan: Partidele au înțeles că este nevoie să facem reduceri bugetare. Cel mai bine e să avem un premier politic

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că ar fi cel mai bine să se formeze un Guvern cu un premier politic, susţinând că un prim-ministru tehnocrat nu are autoritate în faţa politicienilor.

Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ
Cod galben de furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă că, pe parcursul zilei de joi, se vor semnala furtuni, cu averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt puternic, în cea mai mare parte a ţării.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Medicii din sistemul public românesc sunt epuizaţi, expuşi unor riscuri majore

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România atrage atenţia asupra concluziilor „îngrijorătoare” ale unui studiu recent privind condiţiile de muncă ale medicilor din sistemul public de sănătate.