România urcă în clasamentul celor mai influente țări din lume. Poziția pe care se află țara noastră

romania
Shutterstock

România a urcat pentru al doilea an consecutiv în topul celor mai influente țări din lume și ocupă acum locul 55 din 193 de state. Clasamentul a fost realizat înaintea scandalului privind alegerile prezidențiale.

 

România a urcat 3 locuri și se află acum pe locul 55 din 193 în țări în clasamentul global al celor mai influente țări din lume, scrie Profit. În urmă cu un an, România urcase 6 poziții, ajungând pe locul 58.

Raportul Global Soft Power Index, realizat de Brand Finance, cea mai importantă companie de consultanță și evaluare a mărcilor din lume, clasează țările din perspectiva puterii “soft”, sau intangibile, definită ca “abilitatea unei națiuni de a influența comportamentul și preferințele diferiților actori din arena internațională prin atracție și persuasiune mai degrabă decât prin constrângere”.

Puterea soft a statelor este evaluată în funcție de criterii precum familiaritate, reputație, influență, business și comerț, guvernare, relații internaționale, cultură și tradiții, media și comunicații, educație și știință, oameni și valori. Fiecare națiune primește un scor în funcție de 55 de valori diferite pentru a ajunge la un scor general și a fi clasată în ordine de la 1 la 193.

România are o ușoară creștere a indexului (39.5/100 față de 38.8/100), fiind indicată ca sporindu-și atractivitatea în afaceri, diplomație și inovare, respectiv cu progrese notabile în afaceri și comerț, relații internaționale, educație și știință.

Citește și
Generalul Constantin Bălăceanu
Rusia ar vrea „Ialta 2”, cu România în sfera de influență. Gen (r) Virgil Bălăceanu: „un joc pe care Statele Unite îl fac”

Topul este condus de SUA, China, Marea Britanie, Japonia și Germania

A urcat 20 de locuri pentru „produsele și mărcile sale pe care lumea le iubește” și 9 locuri pentru că este „ușor de făcut afaceri”. România a urcat, de asemenea, 37 de poziții fiind percepută ca „influentă în cercurile diplomatice” și 4 locuri ca „utilă țărilor aflate în nevoie”.

Statele Unite și China sunt cele mai influente națiuni din lume în acest clasament, iar Marea Britanie este pe locul al treilea, urmată de Japonia și Germania. SUA își păstrează poziția de vârf, cu cel mai mare scor din toate timpurile - 79,5 din 100 - dar reputația scade în urma campaniei prezidențiale, iar direcția viitoare sub președintele Trump pare incertă.

Cercetarea care a stat la baza studiului a fost finalizată în noiembrie-decembrie 2024, când România abia intra în povestea alegerilor prezidențiale.

Citește și...
Financial Times, despre declaraţiile lui Diaconescu: Rusia a cerut SUA retragerea NATO din Europa de Est, spune România
Financial Times, despre declaraţiile lui Diaconescu: Rusia a cerut SUA retragerea NATO din Europa de Est, spune România

Rusia a folosit prima rundă de discuţii cu SUA privind încheierea războiului din Ucraina pentru a cere retragerea forţelor NATO de pe flancul estic al alianţei, relatează Financial Times, invocând declaraţiile lui Cristian Diaconescu.

Rusia ar vrea „Ialta 2”, cu România în sfera de influență. Gen (r) Virgil Bălăceanu: „un joc pe care Statele Unite îl fac”
Rusia ar vrea „Ialta 2”, cu România în sfera de influență. Gen (r) Virgil Bălăceanu: „un joc pe care Statele Unite îl fac”

Rusia vrea o nouă înțelegere de tip „Ialta”, în urma căreia România ar intra din nou în sfera de influență a Moscovei.

Ce ar însemna pentru România o reîmpărțire a sferelor de influență și o posibilă retragere a SUA din Europa | INTERVIU
Ce ar însemna pentru România o reîmpărțire a sferelor de influență și o posibilă retragere a SUA din Europa | INTERVIU

O eventuală retragere a forțelor americane din Europa, și alunecarea României în sfera de influență rusă, ar duce la “pierderea unei părți a suveranității, pentru că înainte de a face orice, ar trebui să-i consultăm pe ruși”.

S-au liniștit apele, iar România a reintrat pe „un făgaș normal” pe piețele internaționale, spune ministrul Finanțelor
S-au liniștit apele, iar România a reintrat pe „un făgaș normal” pe piețele internaționale, spune ministrul Finanțelor

România reintră într-un tren pozitiv pe piețele financiare internaționale, pe un făgaș normal, consideră ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, adăugând că asta se vede în costurile de finanțare pe piețele internaționale.

Trupele ze, prezență „consolidată” în România, în perioada următoare. Solicitarea interimarului Bolojan către Macron
Trupele ze, prezență „consolidată” în România, în perioada următoare. Solicitarea interimarului Bolojan către Macron

Prezența militară ză va fi „consolidată” în perioada următoare, a declarat președintele interimar Ilie Bolojan după întâlnirea cu președintele Emmanuel Macron.

Recomandări
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri
Suspansul continuă. Lista cu măsurile de salvare a bugetului nu e încă definitivată. Noile propuneri

O lungă listă cu măsuri fiscale va fi negociată săptămâna viitoare de președintele Nicușor Dan și liderii celor 4 formațiuni politice dispuse să intre la guvernare.

Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”
Ce sunt și ce nu sunt pensiile speciale și cine le încasează. Diferențele dintre pensionarii „obișnuiți” și cei „speciali”

Pensiile speciale se numără printre reformele eșuate din PNRR, dar și o „piatră de moară” de gâtul guvernanților, încercările de a le reforma ajungând să se lovească de piedici legislative.

Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ
Când școala prinde rădăcini: cum învață copiii din România despre mediu cu mâinile în pământ

În curțile câtorva școli din România se întâmplă o mică revoluție tăcută. Nu are loc în bănci, ci afară, în aer liber, unde copiii învață cum să îngrijească roadele pământului, dar și cum să aibă încredere în ei, în ceilalți și în propriul viitor.