Trafic de coșmar în țară, la debutul minivacanței de Paște. Drumul care i-a exasperat pe șoferi: „Nu s-a schimbat nimic”
Mai toate șoselele țării s-au aglomerat pe măsură ce tot mai mulți români pornesc spre stațiunile unde vor să petreacă sărbătorile pascale. Polițiștii sunt în număr mare pe traseele intens circulate.
Încă de la ora 11, serviciul Info Trafic al Poliției Române anunță că este aglomerație pe Autostrada 1 Deva-Nădlac, pe DN7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu și, cel mai rău, pe DN1 Ploiești-Brașov.
Parcă mai rău ca în alți ani, mașinile au început să se adune în coloană pe centura Ploieștiului. Oamenii au nimerit apoi într-un ambuteiaj la ieșire din localitatea Nistorești.
Șofer: Ca în România, nu s-a schimbat nimic de 35 de ani.
Reporter: Așa încep sărbătorile? În trafic?
Șofer: Păi, în România sunt 365 de sărbători, în fiecare zi e la fel.
Șofer: „Sunt și cu copil după mine, are un an și opt luni. O să ne jucăm cu ea în mașină ca și într-o cameră de hotel, ce să spun. Cred că partea asta, 5 km, o facem în minim două ore.”
Unii au ascultat și o bucată din slujba ținută la o biserică aflată la marginea drumului.
Aglomerat a fost și pe varianta de ocolire, Ploiești-Cheia, așa că Poliția Română a mobilizat 300 de agenți de la Rutieră pe Valea Prahovei. Nu au putut să facă mare lucru, atâta vreme cât drumul este prea îngust pentru numărul mare de mașini.
Traficul pe Autostrada Soarelui a început, ușor-ușor, să se aglomereze, semn că mulți români aleg să petreacă acest final de săptămână pe malul mării.
Ruta e intens supravegheată de polițiștii Biroului Autostrăzi, dotați cu mai multe radare, dar sunt ajutați și de un elicopter al IGAV, care monitorizează traficul din aer și trimite datele în timp real la sol.
Pe unii, controalele polițiștilor i-au speriat.
Șofer: „Sunt un pic șocat, credeam că e o farsă, că am făcut ceva greșit.”
Reporter: „Dar nu ați mai fost oprit până acum de poliție?”
Șofer: „Ba da, am mai fost oprit, dar nu cu portofelul furat!”
Reporter: „Cum? Vi s-a furat portofelul?”
Șofer: „Da, și nu am buletin, nici permis, sunt pasibil de amendă. Dar nu puteam să nu conduc mașina asta pe care am cumpărat-o azi și am zis: asta e, plătesc amenda.”
Polițiștii nu i-au stricat ziua cu vreo sancțiune, pentru că i-au putut verifica datele în aplicația electronică oficială. Astfel de controale vor fi organizate des în aceste zile de sărbătoare. În trafic sunt amplasate peste 400 de aparate radar, ca să-i descurajeze pe iubitorii de viteză.