Turiștii din Poiana Brașov au profitat de zăpada așternută pe pârtie, deși sezonul de schi nu a fost deschis încă

×
Codul embed a fost copiat

Iarna îşi face totuşi simţită prezenţa. La munte au căzut sâmbătă câţiva fulgi de zăpadă, spre bucuria turiștilor aflați în zonă.

În Poiana Brașov, oamenii au profitat din plin, cu mic, cu mare, și s-au bucurat de sporturile de sezon, chiar dacă momentan e deschisă doar o pârtie pentru începători.

În Poiana Brașov, turiștii au profitat din plin de zăpada depusă, chiar dacă stratul nu a fost generos. De la mic la mare, s-au distrat pe pârtie.

Sezonul de schi nu a fost deschis încă, din cauza vremii calde, dar a fost funcţională o pârtie pentru începători.

Termometrele au arătat sâmbătă în jur de două grade Celsius și au căzut şi câțiva fulgi de nea, spre bucuria tuturor.

Citește și
Vacanța la munte nu s-a încheiat pentru unii turiști. Unde se găsește zăpada
Vacanța la munte nu s-a încheiat pentru unii turiști. Unde se găsește zăpada

Gabriel Roșca, manager hotel: „Avem hotelul plin, este bine. Ne pregătim pentru iarna ce o să vină, pentru că iarna s-a mutat până în aprilie”.

Pentru două nopți de cazare în stațiunea montană, două persoane au plătit în jur de 1.500 de lei, bani în care a fost inclus și micul dejun.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Hotelurile și pensiunile sunt pline. Sute de turiști sărbătoresc la munte Crăciunul pe stil vechi
Hotelurile și pensiunile sunt pline. Sute de turiști sărbătoresc la munte Crăciunul pe stil vechi

Astăzi este Ajunul Crăciunului pentru moldovenii, uncrainenii, sârbii și lipovenii care sărbătăresc pe stil vechi.

Vacanța la munte nu s-a încheiat pentru unii turiști. Unde se găsește zăpada
Vacanța la munte nu s-a încheiat pentru unii turiști. Unde se găsește zăpada

Mai sunt încă patru zile din această vacanță de iarnă, iar cei mici se bucură de orele fără şcoală şi teme.

Recomandări
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE
Ce s-a decis la summitul B9 din Lituania. Declarația finală semnată de Nicușor Dan și de alți lideri UE

Liderii statelor din Formatul București 9 (B9) și ai țărilor nordice s-au întâlnit la Vilnius, alături de șeful NATO și președintele Volodimir Zelenski, într-un context de securitate tot mai tensionat din cauza agresiunii Rusiei asupra Ucrainei.

Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme
Propaganda rusă cere un atac nuclear asupra Ucrainei. Cum a fost umilit Putin la el acasă, printr-o operațiune ca-n filme

Consecinţele atacului îndrăzneţ al Ucrainei asupra bazelor aeriene din Rusia continuă să se manifeste, Moscova fiind sub presiune să răspundă şi există deja voci în Rusia care spun că acesta este un motiv pentru un atac nuclear asupra Ucrainei.

Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă
Ilie Bolojan: Din punctul nostru de vedere, orice formulă de premier este acceptabilă

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că pentru liberali "orice" formulă de premier este acceptabilă.