UNICEF: România, pe locul 16 la bunăstarea copiilor, dar pe locul 5 la sănătatea mintală. Ce țări am depășit

copii chinuiti cult religios

Ţările de Jos și Danemarca sunt pe primele locuri în clasamentul bunăstării copiilor, bazat pe sănătatea mintală, fizică și competențe, conform unui raport UNICEF publicat miercuri, transmite DPA.

România se situează pe locul 16 între cele 36 de ţări cu venituri ridicate incluse în raportul UNICEF.

Franţa se află pe cea de-a treia poziţie, urmată de Portugalia şi de Irlanda, potrivit raportului UNICEF, care a comparat date din 43 de ţări membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Uniunii Europene.

Noua Zeelandă, Columbia, Mexic, Turcia şi Chile s-au situat pe ultimele locuri ale clasamentului.

Locul 5 la sănătate mintală

România se situează pe locul 16 între cele 36 de ţări cu venituri ridicate incluse în raport. România ocupă locul 5 în domeniul sănătăţii mintale şi raportează niveluri scăzute în domeniile sănătăţii fizice şi competențelor (locul 32 şi, respectiv, locul 26). Conform raportului, nivelul de satisfacţie în viaţă în rândul copiilor români în vârstă de 15 ani a scăzut de la 85% în 2018 la 81% în 2022, potrivit unicef.org.

Citește și
ilikeit
iLikeIT. Unu din 10 copii a fost victima distribuirii unui conținut fals. La ce alte pericole sunt expuși cei mici

Potrivit raportului, multe ţări au suferit un declin important la nivelul performanţelor şcolare din cauza închiderii şcolilor în timpul pandemiei de COVID-19.

Copiii se confruntau cu diferite dificultăţi chiar şi înainte de pandemie, a declarat directorul UNICEF Innocenti, Bo Viktor Nylund.

''Acum, în faţa unei incertitudini economice tot mai mari, ţările trebuie să acorde prioritate educaţiei, sănătăţii şi bunăstării copiilor pentru a le asigura o viaţă fericită şi plină de perspective şi pentru a oferi siguranţă economică societăţilor noastre", a mai spus el.

În cele 43 de ţări, un număr estimat de 8 milioane de copii cu vârsta de 15 ani - circa jumătate din cei care fac parte din această grupă de vârstă - au fost evaluaţi ca neavând un nivel funcţional de alfabetizare şi de aritmetică, ceea ce înseamnă că puteau înţelege un text de bază. Proporţiile cele mai ridicate s-au înregistrat în Bulgaria, Columbia, Costa Rica, Cipru şi Mexic.

S-au înregistrat şi progrese în ceea ce priveşte declinul constant în ceea ce priveşte moralitatea în rândul copiilor, reducerea per ansamblu a sinuciderilor în rândul adolescenţilor şi o creştere observată în ceea ce priveşte ratele de finalizare a şcolii.

Cu toate acestea, raportul ridică temeri în privinţa sănătăţii mintale după ce satisfacţia în viaţă a copiilor a scăzut. Japonia a fost singura ţară care a înregistrat o creştere semnificativă în această privinţă.

De asemenea, sănătatea fizică a copiilor s-a deteriorat, numărul copiilor supraponderali continuând să crească.

''După pandemie, datele prezintă tendinţe îngrijorătoare privind bunăstarea copiilor, în special a celor din medii dezavantajate'', a spus Nylund.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Julia Roberts, fotografie emoționantă alături de cei trei copii ai săi. „O familie frumoasă”. FOTO
Julia Roberts, fotografie emoționantă alături de cei trei copii ai săi. „O familie frumoasă”. FOTO

Julia Roberts și-a surprins fanii cu o postare rară pe Instagram, în care a pozat alături de toți cei trei copii ai ei, în timp ce sărbătorea Ziua Mamei, potrivit Daily Mail.

iLikeIT. Unu din 10 copii a fost victima distribuirii unui conținut fals. La ce alte pericole sunt expuși cei mici
iLikeIT. Unu din 10 copii a fost victima distribuirii unui conținut fals. La ce alte pericole sunt expuși cei mici

Unu din 10 copii spune că, deja, a fost victima distribuirii unui conținut fals în care i-a fost folosită imaginea sau vocea.

Un bărbat și-a înjunghiat mortal soția și cei doi fii, apoi s-a sinucis, cu câteva ore înainte de absolvirea unuia dintre ei
Un bărbat și-a înjunghiat mortal soția și cei doi fii, apoi s-a sinucis, cu câteva ore înainte de absolvirea unuia dintre ei

Un tată și-a înjunghiat mortal soția și cei doi copii ai lor, apoi s-a sinucis, cu doar câteva ore înainte de ceremonia de absolvire a unuia dintre fii săi.        

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.