We Are One, cel mai mare concert caritabil din România, a câștigat Golden Award for Excellence, categoria Events la PR Award

We Are One

We Are One, cel mai mare concert caritabil din România, inițiat de Saga Festival, a câștigat Golden Award for Excellence la categoria Events la PR Award.

Este cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul Relațiilor Publice. 

“De foarte multe ori, cele mai bune idei apar în contexte total neașteptate. La fel s-a întâmplat și cu We Are One, iar totul a luat naștere în momentul în care am simțit că trebuie să facem ceva, să ajutăm, să sprijinim oamenii care aveau și au atât de mare nevoie de ajutor. Am avut doar câteva zile la dispoziție pentru a organiza ceea ce a devenit cel mai mare concert caritabil din România și le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături, care au făcut acest lucru posibil. Furnizori, sponsori, parteneri și, în primul rând, mulțumim tuturor oamenilor care au fost acolo pentru oameni. Acest premiu este al lor și reprezintă ideea de unitate: atunci când reușim să ne unim forțele pentru o cauză nobilă, nu există limite., a spus Allan Hardenberg, CEO ALDA.

În urmă cu 9 luni, Rusia a început atacurile contra Ucrainei, iar un popor începea să fugă din calea pericolului și avea nevoie de sprijin. Românii au dat dovadă de foarte multă solidaritate și s-au mobilizat pentru a veni în ajutorul refugiaților și a celor care au rămas peste graniță, pentru a putea fi alături de un popor care avea și are în continuare nevoie de . 

De la escaladarea conflictului din Ucraina, în Romania au intrat peste 1.100.000 persoane, iar capitala României înregistrează cel mai mare număr de refugiați ucraineni care au în continuare nevoie de ajutor. 

Citește și
statie autobuz fructe craiova
Recuzita de la Târgul de Paște din Craiova, refolosită în stațiile de autobuz. Ce au văzut craiovenii într-o dimineață

We Are One a reprezentat o adevărată mișcare de forțe, în care peste 35.000 de oameni au făcut față frigului pentru a lua parte la un spectacol unic și pentru a fi alături de ucraineni prin biletul achiziționat, care a reprezentat donația fiecăruia dintre ei.

În urma evenimentului, aproape un milion de euro au fost strânși, bani donați către Crucea Roșie Română pentru a ajuta poporul ucrainean.

 

We Are One A fost organizat cu sprijinul partenerilor PRO TV, KISS FM și Primăria Municipiului București.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
GALERIE FOTO A fost dat afară de bodyguarzi de la party-ul lui PSG! Reacția sa a venit imediat
Citește și...
Recuzita de la Târgul de Paște din Craiova, refolosită în stațiile de autobuz. Ce au văzut craiovenii într-o dimineață
Recuzita de la Târgul de Paște din Craiova, refolosită în stațiile de autobuz. Ce au văzut craiovenii într-o dimineață

Craiovenii stau, de acum, la umbra portocalelor, lămâilor sau căpșunilor. Iar asta pentru că recuzita rămasă de la Târgul de Paște din Craiova a pus stăpânire pe stațiile de autobuz.

Vârstnicii din Germania, măcinați de singurătate au acum o speranță: „Timea m-a învățat să joc Skip-Bo”
Vârstnicii din Germania, măcinați de singurătate au acum o speranță: „Timea m-a învățat să joc Skip-Bo”

Și la noi, dar și în alte țări ale Europei, numărul vârstnicilor rămași singuri e tot mai mare.

Niciodată nu e prea târziu. Mai mulți vârstnici din Galați au absolvit o „universitate specială”:„Mai am două luni și fac 93”
Niciodată nu e prea târziu. Mai mulți vârstnici din Galați au absolvit o „universitate specială”:„Mai am două luni și fac 93”

La Galați, mai mulți vârstnici au absolvit facultatea. Pensionarii au urmat cursurile „Universității Vârstei a Treia”, unde au învățat, printre altele, să-și plătească facturile online sau să folosească platforma „ghișeul.ro”.

Recomandări
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”
Reacția lui Nicușor Dan care a stârnit râsete și aplauze la Summitul B9 de la Vilnius: „Pentru mine e o oportunitate”

Președintele Nicușor Dan a participat, luni, la Vilnius, la Summitul B9 și Țările Nordice. Șeful statului s-a întâlnit inclusiv cu Volodimir Zelenski.

Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski
Rusia cere retragerea trupelor ucrainene pentru a accepta pacea. Trump vrea să se întâlneacă cu Putin și Zelenski

Rusia a cerut Ucrainei retragerea trupelor din cele patru regiuni pe care Moscova le revendică drept anexate, ca precondiție pentru acceptarea unui armistițiu general. În paralel, Donald Trump solicită o întâlnire cu Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”
Salina Praid înghite pământul, fisurile se extind și pe dealurile din apropiere. ”Luăm cu noi doar câteva haine”

Crește pericolul de la o oră la alta în Harghita. Planșeul vechilor mine de sare a început să slăbească și au apărut mai multe cratere care se surpă sub ochii localnicilor.