Ministrul Educației anunță o schimbare majoră la examenul de titularizare. Ar fi aplicată de la anul

×
Codul embed a fost copiat

În aceste zile, profesorii care vor contracte pe o perioadă nedeterminată, se pot înscrie la examenul de titluarizare. În școli, este mare nevoie de profesori de fizică, matematică, sau chimie.

Potrivit Ministrului Educației, ar putea fi însă ultimul an în care examenul să fie susținut în această formă. Experții susțin că este nevoie de teste care să pună accent mai mult pe vocație.

Anul acesta sunt scoase la concurs aproape 9.200 de posturi pe perioadă nedeterminată, dintre care 810 sunt incomplete, nu întrunesc numărul de ore pentru o normă întreagă. De asemenea, sunt și aproape 20.000 de locuri de muncă pentru profesorii suplinitori.

Cele mai alese specializări

Pentru un contract pe perioadă nedeterminată, profesorii trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă, iar media dintre proba scrisă și cea practică, de obicei o inspecție la clasă - trebuie să fie cel puțin 7. Pentru un post pe perioadă determinată, profesorii au nevoie de nota 5. Dacă nu reușesc să obțină acest punctaj, mai au două șanse să ajungă la catedră - la concursul județean și la concursul organizat direct în unitățile de învățământ. Însă cei care iau aceste examene se pot angaja doar profesori suplinitori.

Numărul total de posturi scoase la concurs este corelat cu nevoile din școli.

Citește și
Scoala
Schimbare importantă în Educație. „Așa ceva n-am făcut niciodată”

Sorin Ion, secretar de stat al Ministerulul Educației: Pe loc fruntaș sunt educatorii, învățătorii, dar ca discipline pe care noi le-am declarat deja deficitare, fizica, matematica, chiar educație fizica și sport. Avem mult posturi disponibile de consilieri școlari și profesori itinerant și de sprijin, avem aproape 1000 de posturi la nivel național.

Profesorii vor susține examenul din materia pe care urmează să o predea, cu un grad mai mare de dificultate. Examenul nu este însă actualizat la nevoile actuale din piață, spune Ministrul Educației, Daniel David.

Schimbări la examenul de titularizare

Daniel David, Ministrul Educației: Cred că este ultimul an în care examenul de titularizare va avea loc în această formă, voi propune în mai o formă care să păstreze toate lucrurile bune din forma actuală, dar care să aducă și lucruri noi, mai ales să corecteze această situație în care ani de zile unii profesori sunt nevoiți să dea examenul, care nu e simplu, e complex, și vom încerca să găsim soluții la această situație.

Daniel Vișoianu, expert în educație: Cred că e momentul să ne uităm la teste de felul acesta, care să se uite la abilitățile cognitive, capacitățile de raționament. Există inclusiv profesori de matematică care au deficiențe la raționamentul matematic și atunci tipurile de teste care se dau profesorilor în procesul de selecție de acces în sistem ar trebui să fie modernizate. Uneori ai nevoie la catedră de profesori care nu sunt matematicieni excepționali, dar elevii înțeleg ceea ce li s-a predat, își pot face temele acasă fără niciun fel de ajutor din partea familiei sau a meditatorului.

Suntem printre puținele țări care încă avem conceptul de titularizare pe viață. În Republica Moldova, de pildă, profesorii sunt verificați o dată la 5 ani.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
Peste 100 de copii s-au îmbolnăvit după ce au luat prânzul la școală. În mâncare era un șarpe mort
Peste 100 de copii s-au îmbolnăvit după ce au luat prânzul la școală. În mâncare era un șarpe mort

Organismul pentru drepturile omului din India investighează rapoartele conform cărora peste 100 de copii s-au îmbolnăvit, după ce au mâncat un prânz la şcoală, transmite BBC. În mâncare se afla un șarpe mort.

Schimbare importantă în Educație. „Așa ceva n-am făcut niciodată”
Schimbare importantă în Educație. „Așa ceva n-am făcut niciodată”

Prima săptămână de școală după vacanța de Paște va avea doar trei zile de cursuri. Dar, imediat după liberele de 1 Mai, încep evaluările naționale la clasele mici.

Ce se întâmplă dacă nu duci copilul la grădiniță. Cum pot fi înscriși la școală copiii care nu au făcut grupele obligatorii
Ce se întâmplă dacă nu duci copilul la grădiniță. Cum pot fi înscriși la școală copiii care nu au făcut grupele obligatorii

Ce se întâmplă dacă nu duci copilul la grădiniță? Află ce prevede legea în România, ce riscuri există pentru copil și cum se poate înscrie la școală fără să fi urmat grădinița.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”
Se caută un Guvern. PSD anunță că vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”

PSD a anunțat că ”nu va negocia nimic în privința portofoliilor sau a altor funcții dintr-un viitor guvern”, însă vrea ”recunoașterea realizărilor incontestabile ale guvernării din ultimii trei ani”, adică ale premierului Marcel Ciolacu.

 

Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”
Rușii cer un nou președinte în Ucraina pentru a putea semna memorandumul privind viitoarea pace: ”Nu mai e legitim”

Poporul Ucrainei trebuie să aleagă un nou preşedinte în locul lui Volodimir Zelenski pentru ca Moscova să poată să semneze un memorandum cu Kievul privind viitoarea pace.