Ordinul privind Bacalaureatul - în Monitorul Oficial. Se pot vizualiza lucrările înainte de contestaţii. Probele orale, iarna

elevi

Ordinul ministrului Educaţiei privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat 2025 a fost publicat în Monitorul Oficial.

Noutatea acestei sesiuni este că, după afişarea rezultatelor iniţiale, candidatul poate solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii.

''Candidatul poate solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afişarea rezultatelor iniţiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională de Bacalaureat. La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal'', se arată în document.

Membrii comisiei de Bacalaureat judeţene/Comisiei de Bacalaureat a municipiului Bucureşti sau membrii Comisiei Naţionale de Bacalaureat pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor şi a borderourilor de evaluare în scopul verificării/reevaluării acesteia/acestora.

Potrivit ordinului, în sesiunile anului 2025, activităţile din cadrul examenului naţional de Bacalaureat se realizează utilizând platforma dedicată evaluării digitalizate.

Citește și
eleva
Elevii vor putea semnala abuzuri și probleme în școală prin „butonul roșu”. Reclamațiile vor fi anonime

*** Principalele prevederi ale Ordinului ministrului:

Ordinul prevede că se interzice candidaţilor să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de Bacalaureat în acest scop.

Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.

Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, telefoane mobile, căşti audio, dispozitive tip IoT, precum şi orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permit conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Candidaţii care încalcă regulile sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de către cadrele didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit sau au transmis materialele interzise.

Încălcarea regulilor va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi ''eliminaţi din examen'', fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Înscrierea candidaţilor la probele A, B, C şi D din cadrul examenului naţional de Bacalaureat - 2025 se realizează în perioada 16 - 20 decembrie 2024.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B, evaluarea competenţelor digitale - proba D şi evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C se organizează la nivelul unităţii de învăţământ, astfel încât fiecărei probe de evaluare a competenţelor să i se aloce un interval de maximum 3 zile lucrătoare.

Elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la probele A, B, C şi D din cadrul examenului naţional de Bacalaureat în perioada 27 ianuarie - 7 februarie 2025, le pot susţine în perioada 30 mai - 4 iunie.

În cazul în care elevii au promovat examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale, acestea se pot recunoaşte şi echivala cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, respectiv de evaluare a competenţelor digitale, din cadrul examenului de Bacalaureat, până în data de 6 iunie 2025.

**** Calendarul examenului - prima sesiune

* 16 - 20 decembrie 2024: Înscrierea candidaţilor pentru susţinerea probelor A, B, C, D

* 27 - 29 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

* 29 - 31 ianuarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

* 3 - 5 februarie 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C

* 5 - 7 februarie 2025: Evaluarea competenţelor digitale - proba D

* 30 mai - 4 iunie 2025: Susţinerea probelor A, B, C, D de către elevii beneficiari ai unor burse de studiu în străinătate, care nu pot participa la Bacalaureat în perioada 27 ianuarie - 7 februarie

* 2 - 6 iunie 2025: Înscrierea candidaţilor la probele scrise ale primei sesiuni de examen

* 6 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

* 10 iunie 2025: Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă

* 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă

* 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă

* 16 iunie 2025: Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă

* 20 iunie 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14,00 - 18,00)

* 23 - 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor

* 30 iunie 2025: Afişarea rezultatelor finale

*** Calendarul sesiunii a doua a examenului

* 14 - 21 iulie 2025: Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe

* 4 - 5 august 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

* 5 august 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

* 6 august 2025: Evaluarea competenţelor digitale - proba D

* 7 - 8 august 2025: Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C

* 11 august 2025: Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă

* 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă

* 13 august 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă

* 14 august 2025: Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă

* 18 august 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14,00 - 18,00)

* 19 - 20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor

* 26 august 2025: Afişarea rezultatelor finale

*** Calendarul privind simularea probelor scrise

* 24 martie 2025 Proba E.a) - probă scrisă - Limba şi literatura română

* 25 martie 2025 Proba E.c) - probă scrisă - proba obligatorie a profilului

* 26 martie 2025 Proba E.d) - probă scrisă - proba la alegere a profilului şi specializării

* 27 martie 2025 Proba E.b) - probă scrisă - Limba şi literatura maternă

* 8 aprilie 2025 Comunicarea rezultatelor. 

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Elevii vor putea semnala abuzuri și probleme în școală prin „butonul roșu”. Reclamațiile vor fi anonime
Elevii vor putea semnala abuzuri și probleme în școală prin „butonul roșu”. Reclamațiile vor fi anonime

Elevii vor avea în curând la îndemână o unealtă prin care vor putea sesiza orice problemă au la școală.

Febra pregătirilor de ultim moment pentru Evaluare și Bac. Învățatul prin teatru sau meditațiile intensive, la mare căutare
Febra pregătirilor de ultim moment pentru Evaluare și Bac. Învățatul prin teatru sau meditațiile intensive, la mare căutare

Pregătirea elevilor pentru Evaluarea națională și Bacalaureat intră în linie dreaptă. În mai puțin de trei săptămâni, examenele vor arăta dacă absolvenții și-au îmbunătățit performanța dezastruoasă de la simulări.  

Daniel David, despre învăţământul românesc: Avem un sistem cu multe lucruri bune, dar şi cu o inerţie foarte mare
Daniel David, despre învăţământul românesc: Avem un sistem cu multe lucruri bune, dar şi cu o inerţie foarte mare

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, este de părere că sistemul de învăţământ românesc este unul care are multe aspecte pozitive, ministrul constatând însă că în acest sistem există o „inerţie foarte mare”.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.