Simulare BAC 2022. Proba la alegere a profilului și specializării

simulare bacalaureat

Simularea Bacalaureatului continuă miercuri cu proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Rezultatele vor fi comunicate pe 14 aprilie.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Citește și
daniel david
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

"Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor aprobate de minister. Obiectivele urmărite prin organizarea simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile unei examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevi la finalul studiilor gimnaziale/liceale", afirmă Ministerul Educaţiei.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Notele obţinute nu se trec automat în catalog însă prin excepţie, în baza unei cereri scrise, depusă de elevi, se poate aproba consemnarea acestor note în cataloage.

Potrivit sursei citate, subiectele şi baremele se vor publica în fiecare zi a simulării, la ora 15,00, pe subiecte.edu.ro.

Luni, elevii claselor a XII-a şi a XIII-a (seral/frecvenţă redusă) au susţinut proba scrisă la Limba şi literatura română, iar marţi - proba obligatorie a profilului.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.

Românii care își înscriu copiii la școală pe baza vizei de flotant, luați în vizor de ministrul Educației
Românii care își înscriu copiii la școală pe baza vizei de flotant, luați în vizor de ministrul Educației

Ministrul Educației anunță că va căuta împreună cu specialiști din Ministerul de Interne soluțiile prin care părinții care locuiesc permanent în circumscripția fiecărei școli să aibă întâietate la înscrierea copiilor, în clasa pregătitoare.

Structura Evaluării Naționale s-ar putea schimba. Examenul de la final de gimnaziu ar putea include acum 5 discipline
Structura Evaluării Naționale s-ar putea schimba. Examenul de la final de gimnaziu ar putea include acum 5 discipline

200 de mii de elevi care termină clasa a șaptea îşi fac acum calcule cu un examen de final de gimnaziu care ar putea include cerințe din 5 discipline.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.