Călin Georgescu, la Judecătoria Sectorului 1: „Sunt încrezător”. Decizia instanței a fost amânată pentru joi. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Călin Georgescu va afla joi dacă rămâne sub controlul judiciar impus acum o săptămână de procurorii parchetului general, în dosarul în care a fost inculpat pentru șase acuzații.

Fostul candidat la prezidențiale a revenit miercuri dimineață la Judecătoria Sectorului 1, unde avocații săi au pledat pentru ridicarea măsurii. Între timp, au putut să vadă și ce probe au strâns procurorii împotriva clientului lor.

Călin Georgescu a ajuns la Judecătoria Sectorului 1 înainte de ora fixată de magistrat. Atunci, apărătorii lui au cerut răgaz să studieze dosarul în care a fost inculpat pentru șase acuzații: de la instigare la acțiuni contra ordinii constituționale, comunicare de informații false și fals în declarațiile privind finanțarea campaniei sale electorale până la legături cu organizații de extremă dreaptă. 

Procurorii Parchetului General l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile și i-au impus o serie de obligații și restricții, inclusiv aceea de a părăsi teritoriul României. Călin Georgescu a contestat măsura și a cerut revocarea ei.

În sala de judecată, Călin Georgescu și-a pledat personal cauza, preț de câteva minute.

Citește și
salut calin georgescu
Procurorul general Alex Florența, despre magistratul care l-ar fi protejat pe Călin Georgescu: ”Este în activitate”

Iar avocații săi au susținut că ordonanța prin care a fost plasat sub control judiciar nu este suficient motivată.

Plângerea lui Călin Georgescu împotriva controlului judiciar s-a judecat în spatele ușilor închise, în camera de consiliu, așa că în sala de judecată au avut acces doar părțile implicate: avocații apărării, inculpatul și procurorul. Iar după mai puțin de o oră de dezbateri, de confruntări între apărare și acuzare, judecătorul de drepturi și libertăți și-a luat un răgaz de 24 de ore înainte să dea verdictul, înainte să decidă dacă Georgescu va scăpa sau nu de aceasta măsură preventivă.

Călin Georgescu: „Sunt nevinovat! Exact cum v-am spus de fiecare dată, vă spun în continuare. Este un dosar politic. Personal, am încredere în magistratul judecător, am încredere într-o decizie dreaptă, consistentă și mai ales care este conformă cu realitatea și prin urmare sunt foarte încrezător.”

Călin Georgescu a părăsit sediul instanței protejat nu doar de gărzile sale de corp, ci și de câțiva susținătorI care au făcut un cordon în jurul lui până când a reușit să urce în mașină.

După proces, Călin Georgescu a ajuns la sediul Poliției Ilfov, unde are obligația - potrivit controlului judiciar - să se prezinte în fiecare zi de miercuri.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Procurorul general: Două dosare pentru Călin Georgescu, într-unul se anchetează legăturile cu Potra. „Probatoriu amplu”
Procurorul general: Două dosare pentru Călin Georgescu, într-unul se anchetează legăturile cu Potra. „Probatoriu amplu”

Călin Georgescu este vizat în două dosare, dintre care unul legat de activitatea lui Horațiu Potra, a dezvăluit procurorul general al României, Alex Florența.

Procurorul general Alex Florența, despre magistratul care l-ar fi protejat pe Călin Georgescu: ”Este în activitate”
Procurorul general Alex Florența, despre magistratul care l-ar fi protejat pe Călin Georgescu: ”Este în activitate”

Magistratul anchetat de Parchetul General pentru că l-ar fi protejat pe Călin Georgescu este încă în activitate, a declarat procurorul general Alex Florența.

Contestația lui Călin Georgescu a fost amânată pentru miercuri: ”Sunt nevinovat, este un dosar politic”
Contestația lui Călin Georgescu a fost amânată pentru miercuri: ”Sunt nevinovat, este un dosar politic”

Călin Georgescu a ajuns luni la Judecătoria Sectorului 1, unde a depus o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru 6 infracţiuni, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a dat termen de judecată 3 martie
Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a dat termen de judecată 3 martie

Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 

Surpriză. Călin Georgescu și-a anunțat fanii de la protestul AUR din București că, deocamdată, nu își depune candidatura
Surpriză. Călin Georgescu și-a anunțat fanii de la protestul AUR din București că, deocamdată, nu își depune candidatura

La protestul organizat de AUR sâmbătă în centrul Capitalei s-au mobilizat susținători din toată țara, care i-au cerut demisia premierului Marcel Ciolacu, dar și întregului Guvern.

Recomandări
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război
Secretarul general al ONU: Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent celei mai crude perioade a acestui război

Palestinienii din Fâşia Gaza sunt supuşi în prezent ”poate celei mai crude perioade a acestui conflict crud”, denunţă vineri secretarul general al ONU Antonio Guterres, care deplânge o populaţie înfometată şi deplasată în mod constant, relatează AFP.

George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”
George Becali își face un partid creștin ortodox și nu va primi parlamentarii plecați din POT: „Eu finanțez, eu comand”

După eșecul partidelor tradiționale în alegerile din ultimul an, mai mulți oameni politici anunță că vor să lanseze formațiuni noi.

Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri
Cel puțin 12 răniți într-un atac cu cuțitul la gara centrală din Hamburg. Unele victime sunt tratate în trenuri

Un atac cu cuțitul a avut loc vineri seară în Gara Centrală din Hamburg. Potrivit BILD, cel puțin douăsprezece persoane au fost rănite.