Călin Popescu-Tăriceanu, achitat definitiv în dosarul mitei de 800.000 de dolari

×
Codul embed a fost copiat

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost achitat definitiv, luni, de un complet format din cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un dosar în care era acuzat pentru luare de mită în valoare de 800.000 de dolari.

Completul de cinci magistrați a respins, ca nefondat, apelul DNA, fiind menținută soluția de achitare dată în octombrie 2024 de un alt complet de la aceeași instanță.

De asemenea, judecătorii au menținut achitarea lui Petru Berteanu, acuzat de DNA că l-ar fi ajutat pe fostul premier să primească foloase materiale de la reprezentanții unei companii străine din domeniul IT.

În martie 2021, Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Procurorii anticorupție notau în rechizitoriu că, în calitate de prim-ministru, Tăriceanu ar fi pretins (în cursul anului 2007) și ar fi primit (în cursul anului 2008), în mod indirect, de la reprezentanții unei companii austriece (Fujitsu Siemens Computers - n.r.), foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei, care se refereau la prelungirea licențelor Microsoft pentru școli.

Citește și
ALDE cere ca premierul să fie cercetat penal. Ce spune Tăriceanu despre ”Orban la pușcărie”
Tăriceanu, achitat de ICCJ în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de dolari. Decizia nu este definitivă

„Fapta de pretindere a prim-ministrului Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu s-ar fi realizat, în perioada aprilie - mai 2007, în mod indirect, prin intermediul unui om de afaceri (trimis în judecată în anul 2019 pentru complicitate la luare de mită), care ar fi solicitat în numele prim-ministrului un comision de 10% din valoarea actelor adiționale/plăților la un contract comercial derulat de compania austriacă, în schimbul adoptării hotărârilor de guvern care urmau să permită acest lucru, conform intereselor companiei. Fapta de primire de către prim-ministrul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cursul anului 2008, în mod indirect, s-ar fi realizat prin două acțiuni de primire (la 7 noiembrie 2008 a sumei de 500.000 USD și la 25 noiembrie 2008 a sumei de 300.000 USD)”, menționau anchetatorii.

DNA spunea că suma totală de 800.000 USD, reprezentând comisionul plătit de reprezentanții firmei austriece, prin intermediul unor companii offshore, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată unei firme de consultanță.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Accident cu doi morți la Glina. Fostul premier Tăriceanu, printre șoferii implicați în zecile de tamponări din București
Accident cu doi morți la Glina. Fostul premier Tăriceanu, printre șoferii implicați în zecile de tamponări din București

Doi oameni au murit într-un grav accident rutier, produs luni dimineață, pe şoseaua de centură a Capitalei, în zona localităţii Glina. Pe un drum cu vizibilitate redusă, din cauza zăpezii, un autoturism s-a ciocnit de un autotren.  

Tăriceanu, achitat de ICCJ în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de dolari. Decizia nu este definitivă
Tăriceanu, achitat de ICCJ în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de dolari. Decizia nu este definitivă

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de la reprezentanţii unei companii austriece pentru a adopta o serie de hotărâri favorabile acestei firme.

Tăriceanu, achitat de Curtea Supremă într-un dosar de abuz în serviciu şi uzurpare de calităţi oficiale. Cine i-a fost avocat
Tăriceanu, achitat de Curtea Supremă într-un dosar de abuz în serviciu şi uzurpare de calităţi oficiale. Cine i-a fost avocat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, marţi, achitarea fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China
Germania: Operațiunea specială a Ucrainei a neutralizat 10% din flota strategică de bombardiere a Rusiei. Atac dinspre China

Spectaculoasa operațiune a Ucrainei la mii de kilometri depărtare în inima Rusiei a neutralizat 10% din flota de bombardiere strategice a Kremlinului, estimează Germania. Unul dintre atacuri a fost declanșat de la granița cu China.

 

Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO
Cristina Neagu îşi încheie cariera în faţa a mii de fani. Ultimul meci, duminică, 8 iunie, în direct la PRO TV și pe VOYO

Numeroase nume mari ale handbalului european şi românesc se vor afla pe teren duminică, la ora 16.00, când va avea loc Gala Neagu, un eveniment de anvergură, organizat pe durata întregii zile.