Comisia de la Veneţia se reuneşte. Pe agendă este şi modificarea legilor justiţiei din România

Klaus Iohannis, delegatia Comisiei de la Venetia
Inquam Photos/ Octav Ganea

Comisia de la Veneţia se reuneşte în sesiune plenară, iar pe agendă figurează şi modificarea legilor justiţiei din România

 Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, mai cunoscută sub numele Comisia de la Veneţia (organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional), se reuneşte în sesiune plenară începând de vineri, unul dintre punctele de pe agendă fiind modificarea legilor justiţiei din România, relevă site-ul instituţiei (http://www.venice.coe.int), relatează Agerpres.

''Comisia este invitată să aibă un schimb de opinii cu domnul Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru amendarea legilor justiţiei, şi cu reprezentanţi ai Preşedintelui şi ai Ministerului Justiţiei, şi va fi informată în legătură cu activitatea privind proiectul de aviz asupra proiectului de lege referitor la puterea judecătorească din România'', indică agenda sesiunii plenare a Comisiei de la Veneţia, care se va desfăşura în zilele de 22 şi 23 iunie, la Strasbourg.

Raportorii vor putea prezenta un memorandum asupra situaţiei în urma vizitei lor în România din 11-12 iunie 2018. Comisia de la Veneţia ar putea fi invitată să autorizeze raportorii să emită un aviz preliminar pe baza discuţiilor, adaugă sursa citată.

Membrii Comisiei de la Veneţia au efectuat în 11-12 iunie o vizită în România, ocazie cu care au avut un schimb de opinii în legătură cu cele trei proiecte de modificare a legilor justiţiei.

Citește și
Sorina Pintea suferă de o boală autoimună gravă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Experţii internaţionali s-au întâlnit cu preşedintele României şi au avut întrevederi la Ministerul Justiţiei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Parchetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii. Totodată, au purtat discuţii cu reprezentanţi ai Parlamentului, inclusiv ai Comisiei parlamentare speciale pentru amendarea legilor justiţiei.

Atât Preşedintele, cât şi Comitetul de Monitorizare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au solicitat opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la cele trei proiecte de modificare a legii referitoare la organizarea judiciară, a legii privind Consiliul Superior al Magistraturii şi a legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Un avocat din Galați a fost reținut pentru trafic de influență. Cum l-au prins polițiștii
Un avocat din Galați a fost reținut pentru trafic de influență. Cum l-au prins polițiștii

Un avocat din Baroul Galaţi a fost reţinut pentru trafic de influenţă de către procuroriii DNA.

 

Călin Georgescu a fost la Parchetul General. Procurorii i-au prelungit controlul judiciar
Călin Georgescu a fost la Parchetul General. Procurorii i-au prelungit controlul judiciar

Procurorii Parchetului General au prelungit controlul judiciar al lui Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale. El este cercetat penal pentru șase infracţiuni, inclusiv instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Recomandări
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România
Surse: Viitorul Guvern ar putea introduce o taxă universală pe toate plățile din România

Mediul de afaceri propune introducerea unei taxe universale pe toate plățile din România, o mutare menită să aducă 50 de miliarde de lei pe an la buget, cu o contribuție minimă din partea tuturor.

Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt
Andrew Tate, prins conducând un bolid cu aproape 200 km/h într-un oraș din România. Polițiștii au intervenit prompt

Polițiștii Serviciului Rutier, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, au depistat un autovehicul care circula cu viteza de 196 km/h în municipiul Râmnicu Vâlcea.

„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump
„Nu suntem copii într-un parc. Putin a venit în acest parc să ucidă”, i-a răspuns Zelenski lui Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comentat într-un interviu acordat ABC News declarația președintelui american Donald Trump, care a comparat războiul ruso-ucrainean cu o luptă între copii.