Fost șef de cabinet al unui secretar de stat la Transporturi, condamnat după ce a vrut să-și salveze șeful. Ce s-a întâmplat

×
Codul embed a fost copiat

Curtea de Apel București a tranșat luni definitiv un scandal de corupție mai puțin obișnuit. Judecătorii au decis condamnarea fostului șef de cabinet al unui secretar de stat din Ministerul Transporturilor.  

Acesta din urmă a condus cu viteză foarte mare pe Autostrada Soarelui. Ca să nu rămână fără permis, demnitarul și-a convins subalternul să declare că el a fost la volan și, implicit, a încălcat legea. Adevărul a ieșit însă la iveală.

Fostul șef de cabinet nu va ajunge după gratii, dar va trebui să muncească în folosul comunității. Celălalt își așteaptă încă sentința.

Stejărel Nistor Dumitru a fost condamnat definitiv la 2 ani, 2 luni și 20 de zile de închisoare. Fost șef de cabinet al secretarului de stat de la Transporturi, Ionel Minea, Stejărel Nistor și-a asumat vina de fi încercat să își salveze ilegal șeful, care condusese cu viteză excesivă pe Autostrada Soarelui, când radarul l-ar fi surprins cu 201 de kilometri pe oră.

O abatere pentru care trebuia să i se supende permisul vreme de 90 de zile. Ca să poată conduce în continuare, Minea l-ar fi convins pe șeful său de cabinet să le spună polițiștilor că de fapt el s-ar fi aflat la volan. Înțelegerea a ajuns în atenția DNA care i-a pus sub acuzare pe cei doi.

Citește și
bani
Caz scandalos. Ce condamnare a primit o asistentă de la Spitalul Foișor din București, după ce a luat șpăgi de 20.000 de euro

Prin sancționarea unei alte persoane (Stejărel Nistor n.r.) decât cea care a comis contravenția, s-au creat condiţiile de periclitare a siguranţei pe drumurile publice și un folos necuvenit inculpatului Minea Ionel constând în aceea că a avut posibilitatea de a conduce autovehiculul şi în perioada de 90 de zile în care acestuia ar fi trebuit să i se suspende dreptul de a conduce autovehicule”. (Sursa- Rechizitoriul DNA)

Fostul secretar de stat nu și-a recunoscut vina

Stejărel Nistor nu va face nicio zi de închisoare, pentru că judecătorii au validat înțelegerea făcută de fostul șef de cabinet cu procurorii anticorupție prin care și-a recunoscut vinovăția și i-au suspendat executarea pedepsei. Va fi însă ținut sub supraveghere pentru o perioadă similară condamnării.

Ovidiu Oanță: ”Pe toată durata supravegherii, fostul șef de cabinet trebuie să respecte mai multe obligații, inclusiv să anunțe autoritățile cum își câștigă existența. Dar mai ales să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, fie la Primăria Otopeni, fie la Direcția de Asistență Socială din localitate. A fost avertizat că, dacă în această perioadă va mai comite vreo infracțiune, va fi trimis după gratii''.

În schimb, fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Ionel Minea nu și-a asumat acuzațiile de corupție. Și pentru că nu a încheiat cu DNA un acord de recunoaștere a vinovăției și nici nu a mers pe procedura simplificată a asumării răspunderii, soarta îi va fi decisă de Tribunalul Ilfov. În acest caz, însă, nu i se mai reduc cu o treime limitele de pedeapsă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Presa din Italia a spus același lucru despre Cristi Chivu după ce a salvat-o pe Parma de la retrogradare
Citește și...
Caz scandalos. Ce condamnare a primit o asistentă de la Spitalul Foișor din București, după ce a luat șpăgi de 20.000 de euro
Caz scandalos. Ce condamnare a primit o asistentă de la Spitalul Foișor din București, după ce a luat șpăgi de 20.000 de euro

Caz scandalos de corupție la Spitalul Foișor din Capitală. O asistentă de terapie intensivă ar fi primit ani de zile bani de la pacienți sau rudele acestora.  

Ce sentință a primit contabila uneia dintre cele mai mari companii de turism, care a ”delapidat” de acolo timp de 10 ani
Ce sentință a primit contabila uneia dintre cele mai mari companii de turism, care a ”delapidat” de acolo timp de 10 ani

Contabila uneia dintre cele mai mari companii de turism — aflată acum în faliment — a fost condamnată, vineri, de Tribunalul București, pentru delapidare, cu consecințe deosebit de grave.

Un bărbat străin racola minore în București în scopuri sexuale. Ce i-a scris unei fete de 15 ani
Un bărbat străin racola minore în București în scopuri sexuale. Ce i-a scris unei fete de 15 ani

Un cetăţean străin în vârstă de 29 de ani a fost reţinut de poliţiştii Capitalei şi ulterior plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de racolarea unor minori în scopuri sexuale şi coruperea sexuală a acestora.

Recomandări
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză
În fața a zeci de mii de polonezi, Nicușor Dan a ținut un discurs emoționant în românește, încheiat în limba poloneză

Președintele ales, Nicușor Dan, a avut duminică prima întâlnire cu premierul Poloniei, Donald Tusk, la Varșovia. 

Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate
Ploile torențiale și grindina au făcut prăpăd în aproape jumătate de România. Case și culturi distruse, drumuri blocate

Aproape jumătate de țară este sub cod portocaliu sau galben de ploi torențiale și vijelii. Tot weekendul zone întinse din estul României au fost lovite de viituri puternice și chiar grindină.  

Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”
Cum a ajuns Polonia a 6-a mare economie a blocului comunitar european, ca Produs Intern Brut: ”Depășește majoritatea țărilor”

Considerată un adevărat succes economic al ultimilor decenii, Polonia reușește să se impună tot mai mult ca țară care are perspective de creștere, peste media Uniunii Europene, ba chiar într-un ritm mai alert decât țările vestice.