Kovesi, întrebată de Ivan în PE dacă a influenţat instanţa într-un dosar care o viza

Laura Codruța Kovesi, Parlamentul European

Laura Codruţa Kovesi a fost întrebată, marţi, la audierea din comisia LIBE de către europarlamentarul Cătălin Ivan dacă a influenţat instanţa într-un dosar care o viza.

Kovesi a răspuns că procesul a durat patru ani, la diferite instanţe şi la diferiţi judecători care i-au dat, într-un final dreptate, printr-o sentinţă definitivă. ”Niciodată, dar niciodată nu am făcut absolut niciun act pentru a influenţa”, a spus Kovesi, relatează news.ro.

Cătălin Ivan i-a pus, marţi, trei întrebări Laurei Codruţa Kovesi la aufierea din Comisia LIBE: Dacă a influenţat distanţa într-un proces care o viza direct, dacă este adevărat că SRI a selectat probe în dosarele pe care DNA le-a instrumentat şi cum exolică procentul de 40 al achitărilor în dosarele DNA.

”Am avut un proces vizând nişte afirmaţii mincinoase care au fost făcute în cadrul unei emisiuni, proces care a durat patru ani de zile şi în care s-a decis , într-un final, printr-o decizie definitivă, că acelea afirmaţie au fost mincinoase, că am fost defăimată pe nedrept. Am câştigat şi în primă instanţă, am câştigat şi în calea de atac, au fost implicaţi foarte mulţi judecători în acest dosar. Niciodată, dar niciodată nu am făcut absolut niciun act pentru a influenţa. Procesele au fost publice, au fost mai multe instanţe care mi-au dat dreptate, în componenţă diferite şi la instanţe diferite. Pot să vă spun că există un raport efectuat de Inspecţia Judiciară, în care judecători care au judecat acel dosar au spus că nu au fost influenţaţi în niciun fel de către mine, iar dacă acel report este atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi încă nu avem o decizie definitivă”, a răspuns Kovesi la prima întrebare.

În legătură cu faptul că SRI ar fi adinistrat probe în dosarele DNA, Kovesi a spus: ”Aş vrea să rectific din declaraţia dumneavoastră. Ofiţerii SRI nu au istrat probe, nu au participat în procesul penal. Au existat sesizări care au venit de la Serviciul Român de Informaţii, aşa cum este prevăzut în lege, orice serviciu de informaţii al României sau orice altă instituţie care deţine informaţii despre comiterea unor faptă de corupţie este obligată să sesizeze DNA. Probele au fost istrate de procuror şi s-au verificat în faza judecăţii”.

Citește și
masina de politie
Un bărbat străin racola minore în București în scopuri sexuale. Ce i-a scris unei fete de 15 ani

După răspunsul la cele două întrebări, Kovesi s-a oprit, întrucât depăşise timpul de două minute alocat. Preşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, i-a permis să răspundă şi la cea de-a treia întrebare, având în vedere că la alte întrebări răspunsese într-un timp mai scurt.

Procentul de 40% de achitării este fals. În fiecare an, procentul de achitării este afişat pe site-ul instituţiei, a fost între 10 şi 13 la sută. Probabil vă referiţi la ultimul raport de activitate unde a fost prezentat un procent de 36% achitări. Menţionez că de şase luni nu mai fac parte din DNA, dar am citit acel raport de activitate. Rata reală a achitărilor este de 13,6%. Diferenţa până la 36% sunt achitări datorate dezincriminării unor faptei penale, respectiv a abuzului în serviciu. Deci 13% dintre achitaţi au fost pe alte motive, iar mai mult de 20% dintre persoanele care au fost achitate au fost achitate pentru dezincriminarea faptelor”, a răspuns Kovesi.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Glume și critici la adresa Mariei Grapini după audierea lui Kovesi: ”Nu meritați votul meu”
Glume și critici la adresa Mariei Grapini după audierea lui Kovesi: ”Nu meritați votul meu”

Clotilde Armand, liderul USR Sector 1, a glumit pe seama europarlamentarului Maria Grapini, după audierea Laurei Kovesi în fața comisiilor pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne şi control bugetar ale PE.

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.