Pedeapsă primită de un tânăr din Oradea care aproape a omorât un polițist cu o mașină furată. Avea 15 ani și era beat
Un băiat din Oradea care, la 15 ani a furat o mașină și a rănit grav un polițist, a fost condamnat acum la închisoare. Tânărul, acum 21 de ani, a primit 5 ani de detenție şi este obligat să plătească daune morale de peste 100.000 de euro.
Victima lui a stat trei săptămâni în comă după accident şi a trecut prin mai multe operaţii.
Incidentul care a şocat atunci întreaga comunitate s-a petrecut în octombrie 2019. Suspectul, atunci de 15 ani, care era şi băut a furat maşina din faţa locuinţei păgubiţilor, care o uitaseră deschisă.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Oamenii au anunţat poliţia, şi un echipaj de la rutieră îl aştepta pe fugar pe şoseaua de centură. Când a văzut barajul poliţiştilor, băiatul a tras brusc de volan, a intrat pe contrasens şi a sărit peste bordura care separa sensurile de circulaţie. Unul dintre agenţi a fost izbit violent de maşină, a fost luat pe capotă şi târât 15 metri.
Octavian Popa, victimă: ”Ni s-o comunicat, încă o dată, pe stație: ”Nu se oprește!”. Am fugit pe contrasens, m-am refugiat pe contrasens, l-am văzut că vine și de-acolo nu mai îmi amintesc nimic ce s-o întâmplat. M-am trezit operat”.
Cosmin Buta, avocatul polițistului: ”L-a spulberat din plin, l-a aruncat câțiva metri în aer, a căzut inconștient la pământ, cu traumatisme foarte severe, astfel încât a avut nevoie de vreo trei săptămâni doar ca să iasă din starea comatoasă”.
Tânărul a fost iertat în primă instanță
A urmat un proces care s-a întins pe mai mult de 5 ani. Iniţial, o instanţă din Bihor a încadrat fapta ca vătămare corporală din culpă, iar răspunderea penală a fost considerată prescrisă.
Octavian Popa, victimă: ”Dezamăgire totală, dezamăgire totală. Toată lumea-ți dă dreptate și un om spune că nu-i așa. Un om să spună că-i un simplu accident, ca și cum aș fi ieșit la plimbare și, din neatenție, am traversat strada prin loc nepermis”.
Avocatul victimei a făcut recurs, iar acum Curtea de Apel Oradea a dat sentinţa definitivă în acest caz: 5 ani de închisoare. Pentru că era minor la producerea faptelor, tânărul - acum de 21 de ani - a fost închis vineri într-un centru de detenţie.
Cristian Moneci, purtător de cuvânt Curtea de Apel Oradea: ”Reținând în sarcina inculpatului infracțiunea de ultraj în concurs cu tentativa de omor, s-a stabilit de către Curtea de Apel că inculpatul s-a bazat exclusiv pe hazard, raportat la momentul la care a condus vehicolul și că a acceptat ipoteza ca victima să decedeze”.
Sentința îl obligă pe tânăr la plata unei despăgubiri morale de 100.000 de euro pentru agentul rănit, dar și a altor sume, ca despăgubiri materiale, pentru spitalele unde polițistul a fost internat.