Percheziţii DNA într-un dosar privind atribuirea ilegală de locuinţe din fondul locativ de stat

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au efectuat, joi, 26 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu şi Ilfov într-un dosar în care se investighează atribuirea ilegală a unor locuinţe din fondul locativ de stat.

Ancheta vizează, în primul rând, istrația Fondului Imobiliar al Capitalei, o afacere din care s-ar fi câștigat ilegal poate chiar milioane de euro.

Deocamdată, nu s-au făcut expertize, însă anchetatorii DNA vorbesc despre o adevărată grupare care ar fi țintit locuințe aflate în proprietatea municipalității, fie că vorbim despre locuințe naționalizate, fie despre locuințe care au ajuns în proprietatea primăriei pentru că după dispariția proprietarilor nu au mai fost revendicate.

Locuințele vizate erau situate în special în centrul Capitalei și valorau sume mari de bani, zeci și chiar sute de mii de euro, în zone precum Piața Universității, Piața Victoriei, ori Moșilor.

Locuințele erau vizate de intermediari care gaseau clienti, pe de o parte, interesati sa inchirieze la preturi derizorii, pe de altă parte, să cumpere locuințele la prețuri cu mult sub nivelul pieței.

Citește și
masina de politie
Un bărbat străin racola minore în București în scopuri sexuale. Ce i-a scris unei fete de 15 ani

Anchetatorii au descoperit un apartament din zona Pieței Kogălniceanu, închiriat în acte pentru suma de 200 de lei, în condițiile în care chiria de la nivelul pieței este de 7-800 de euro.

Gruparea ar fi văduvit Primăria Capitalei, iar investigația vizează și un notar. Sunt 34 de suspecți care sunt urmăriți penal și sunt vizați de acuzații de luare de mită, trafic de influență, falsuri și chiar constituirea unui grup infracțional organizat. Cel mai probabil, împotriva unora dintre acuzați vor fi luate și măsuri preventive.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în perioada 2018 - 2020 în legătură cu atribuirea nelegală a unor locuinţe din fondul locativ de stat.

"În cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 26 locaţii situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov, dintre care una este sediul unui cabinet notarial, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", anunţă procurorii anticorupţie.

În cauză, anchetatorii au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Cum negociau șpaga polițiștii de la Sibiu: „Câte mese aș putea servi eu cu colegul meu la tine?
Cum negociau șpaga polițiștii de la Sibiu: „Câte mese aș putea servi eu cu colegul meu la tine?"

Şaptesprezece percheziţii domiciliare au avut loc miercuri pentru probarea unor infracţiuni de corupţie într-o cauză penală în care sunt suspectaţi 25 de agenţi de poliţie din cadrul IPJ Sibiu.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.