Presa sârbă afirmă că documentele despre Ghiță nu au ajuns nici acum, deși Toader spune că le-a trimis

Sebastian Ghita

Documentele care ar fi trebuit să ofere date suplimentare privind acuzaţiile la adresa lui Sebastian Ghiţă nu au ajuns la Înalta Curte de Justiţie, scrie presa sârbă, potrivit News.ro.

De asemenea, presa sârbă precizează că ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat cu ocazia vizitei la Belgrad că România a trimis din 9 martie actele solicitate de autorităţile sârbe.

Documentele solicitate, care ar fi trebuit să clarifice infracţiunile de care este acuzat Sebastian Ghiţă, încă nu au ajuns la Înalta Curte din Belgrad, cea care derulează procedura de extrădare, scrie danas.rs., precizând că informaţia a fost furnizată de instanţă.

Publicaţia notează că ministrul român al Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat după întâlnirea de luni cu omologul său sârb Nela Kuburovic, că toate documentele solicitate de autorităţile sârbe au fost transmise din 9 martie.

Extrădarea lui Sebastian Ghiţă s-a aflat pe agenda discuţiilor dintre cei doi oficiali.

Citește și
Tudorel Toader
Tudorel Toader merge în Serbia. El va discuta cu ministrul sârb al Justiției despre extrădarea lui Ghiță

De asemenea, publicaţia sârbă consemnează că presa din România a relatat că Ghiţă vrea să îl întâlnească pe ministrul Toader, pentru a-i prezenta dovezi conform cărora acuzaţiile împotriva sa sunt bazate pe probe false. Conform sursei citate, însă, o astfel de întâlnire nu a avut loc.

Ministerul Justiţiei a anunţat luni că ministrul Tudorel Toader a discutat cu omologul său Nela Kuburovic şi despre cererea României de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, ministrul sârb subliniind că procedura privind stabilirea îndeplinirii condiţiilor de extrădare este în curs la Înalta Curte şi că după hotărârea instanţei va lua o decizie cât mai curând posibil, anunţă Ministerul Justiţiei.

"Miniştrii au purtat, de asemenea, discuţii despre cererea României de extrădare a lui Sebastian Ghiţă. Ministrul Kuburovic a subliniat că procedura privind stabilirea îndeplinirii condiţiilor de extrădare este încă în curs la Înalta Curte şi că, ulterior hotărârii instanţei, ministrul justiţiei va adopta o decizie cât mai curând posibil", arată Ministerul Justiţiei într-un comunicat de ptresă transmis luni seară.

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Citește și...
Ministrul Justiției din Serbia a precizat în ce stadiu se află procedura de extrădare a lui Sebastian Ghiţă
Ministrul Justiției din Serbia a precizat în ce stadiu se află procedura de extrădare a lui Sebastian Ghiţă

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a abordat în discuţia avută la Belgrad, luni, cu omologul din Serbia subiectul cererii de extrădare a fostului deputat Sebastian Ghiţă.

Tudorel Toader merge în Serbia. El va discuta cu ministrul sârb al Justiției despre extrădarea lui Ghiță
Tudorel Toader merge în Serbia. El va discuta cu ministrul sârb al Justiției despre extrădarea lui Ghiță

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, merge luni la Belgrad, unde va discuta cu omologul său sârb, Nela Kuburović, despre extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiță.

Toader, despre extrădarea lui Ghiţă: ”Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile”
Toader, despre extrădarea lui Ghiţă: ”Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că partea română şi-a îndeplinit obligaţiile şi a transmis toate informaţiile solicitate în dosarul de extrădare a lui Sebastian Ghiţă din Serbia.

Sebastian Ghiță, dezvăluiri din seara fugii sale. ”Eram mort, dar eu nu ştiam”
Sebastian Ghiță, dezvăluiri din seara fugii sale. ”Eram mort, dar eu nu ştiam”

Sebastian Ghiţă a afirmat miercuri seară, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, că ceea ce l-a determinat să fugă a fost tocmai atitudinea celor de la petrecerea de la SRI, din seara plecării sale.

Recomandări
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna
Nicușor Dan merge la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Președintele va ajunge și în zonele afectate din Covasna

Nicuşor Dan merge sâmbătă la Praid, unde salina a fost grav afectată de inundaţii. Vizita are loc la invitaţia liderului UDMR Kelemen Hunor, afirmă surse politice pentru Știrile Pro TV. Președintele va merge și în Covasna.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.