Tudorel Toader merge în Serbia. El va discuta cu ministrul sârb al Justiției despre extrădarea lui Ghiță

Tudorel Toader

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, merge luni la Belgrad, unde va discuta cu omologul său sârb, Nela Kuburović, despre extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiță.

 

La rândul său, Ghiţă a anunţat deja că îi va da lui Toader un memoriu prin care va cere suspendarea cererii de extrădare, invocând probele false din dosarul său, informează News.ro.

„Abia aştept să ajungă aici (Tudorel Toader – n.r.). Când intră pe treptele Ministerului Justiţiei, îi dau raportul în mână, că mă gândesc că nu a trăit în România. Să le explice sârbilor că el, Tudorel Toader, a venit cu probe false să extrădaţi un cetăţean. (…) Ştiţi ceva şi cu Tudorel Toader? Ori în căruţă, ori în teleguţă, că aşa duplicitar, nu mai merge", a continuat Ghiţă.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat săptămâna trecută că partea română şi-a îndeplinit obligaţiile şi a transmis toate informaţiile solicitate în dosarul de extrădare a lui Sebastian Ghiţă din Serbia. Toader a precizat că luni va avea o întâlnire cu ministrul Justiţiei din Serbia în care se va discuta şi acest subiect.

Citește și
Augustin Lazar la prezentarea Raportului anual de activitate al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA)
Procurorul general a transmis protocoalele încheiate cu SRI către CSM şi Toader

„Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile de transfer a tuturor documentelor necesare şi a celor suplimentare solicitate. Nici ministrul Justiţiei din România, nici instanţele de judecată din România nu pot interveni, nu pot genera măsuri de accelerare a soluţionării cauzei de către instanţa competentă din Serbia”, a spus Tudorel Toader.

El a precizat că luni, 26 martie, va avea o întrevedere cu ministrul Justiţiei din Serbia.

„Evident vom discuta instrumentele juridice de cooperare dintre cele două state, dar inevitabil va fi şi subiectul acesta. În aceeaşi zi, la orele 11.30 cred, voi avea o întrevedere oficială şi cu preşedintele Curţii Constituţionale din Serbia. Noi sigur nu putem lua nicio măsură, nu putem face niciun demers de natură să se suprapună, să afecteze activitatea judecătorului independent din Serbia. Ce putem să facem noi şi ce zic eu că am făcut MJ şi instanţele naţionale, cu promptitudine am răspuns la toate solicitările pe care le-au făcut”, a adăugat ministrul Justiţiei.

Sebastian Ghiţă a plecat din ţară în noaptea de 19 spre 20 decembriei 2016 şi a fost prins la Belgrad în 14 aprilie 2017. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

Fostul deputat PSD a fost arestat de autorităţile sârbe timp de două luni pentru posesie de documente falsificate şi a fost eliberat pe cauţiune.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Protest la Iași. Manifestanții i-au cerut demisia lui Tudorel Toader
Protest la Iași. Manifestanții i-au cerut demisia lui Tudorel Toader

Mai multe persoane au protestat, sâmbătă, în faţa Universităţii ''Al. I. Cuza'' din Iaşi, nemulţumite de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Procurorul general a transmis protocoalele încheiate cu SRI către CSM şi Toader
Procurorul general a transmis protocoalele încheiate cu SRI către CSM şi Toader

Procurorul general, Augustin Lazăr, a transmis, marţi, către Consiliul Superior al Magistraturii şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, protocoalele încheiate cu SRI, informează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.

Toader, despre extrădarea lui Ghiţă: ”Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile”
Toader, despre extrădarea lui Ghiţă: ”Partea română şi-a îndeplinit obligaţiile”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că partea română şi-a îndeplinit obligaţiile şi a transmis toate informaţiile solicitate în dosarul de extrădare a lui Sebastian Ghiţă din Serbia.

Ghiță, despre presupusa fotografie alături de Kovesi, la el acasă. ”Va deveni publică”
Ghiță, despre presupusa fotografie alături de Kovesi, la el acasă. ”Va deveni publică”

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat joi, într-o intervenţie la un post de televiziune, că va face publică, în curând, poza în care ar apărea la el acasă şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Sebastian Ghiță, dezvăluiri din seara fugii sale. ”Eram mort, dar eu nu ştiam”
Sebastian Ghiță, dezvăluiri din seara fugii sale. ”Eram mort, dar eu nu ştiam”

Sebastian Ghiţă a afirmat miercuri seară, într-un interviu acordat jurnalistului Ion Cristoiu, că ceea ce l-a determinat să fugă a fost tocmai atitudinea celor de la petrecerea de la SRI, din seara plecării sale.

Recomandări
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească

Guvernul din Țările de Jos presupune că va trebui să ramburseze costurile pentru coiful dacic și cele trei brățări de aur furate de la Muzeul Drents. Ministerul Educației, Culturii și Științei scrie că „cel mai probabil” va trebui să plătească daunele.

Statistică oficială: În fiecare zi bugetarii primesc bonusuri, prime și premii de peste 7,5 mil. de euro din bugetul național
Statistică oficială: În fiecare zi bugetarii primesc bonusuri, prime și premii de peste 7,5 mil. de euro din bugetul național

În timp ce bugetarii sunt răsplătiți zilnic cu peste 7,5 milioane de euro din fonduri publice, ministrul Marcel Boloș cere amânarea Legii salarizării unitare, invocând presiunea deficitului bugetar.

Marcel Boloş: Comisia Europeană a decis suspendarea sumei de 869 de milioane de euro din PNRR
Marcel Boloş: Comisia Europeană a decis suspendarea sumei de 869 de milioane de euro din PNRR

Comisia Europeană suspendă plata a 869 de milioane de euro din PNRR către România, pentru neîndeplinirea a trei jaloane.