Tânăr de 25 de ani din Dâmbovița, reținut pentru proxenetism. Ar fi forțat trei femei să se prostitueze în Franța și Olanda

politisti
Inquam Photos / Octav Ganea

Bărbat de 25 de ani din Găești, județul Dâmbovița, a fos reținut de polițiști, după ce ar fi obligat trei femei să se prostitueze în Franța și Olanda. Acesta și-ar fi atras victimele prin metoda „loverboy”.

„La data de 7 aprilie a.c., în urma probatoriului istrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești - Formațiunea Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, față de un tânăr, de 25 de ani, din Găești”, au transmis procurorii.

Bărbatul este cercetat într-un dosar de proxenetism. Din investigațiile efectuate de procurori s-a stabilit că, în perioada 2021–2024, bănuitul ar fi câștigat bani de pe urma a trei femei, cu care ar fi întreținut relații de natură afectivă, pe care le-a obligat să practice prostituția pe teritoriul Franței și Olandei.

De asemenea, bărbatul ar fi înlesnit activitatea acestora prin crearea și istrarea unor conturi pe site-uri specializate, promovarea anunțurilor, plata cazării, transportului și a altor cheltuieli logistice, obținând astfel sume semnificative de bani și bunuri de valoare.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 125.757 de euro și 28.460 de lei, până la acest moment fiind instituite măsuri asiguratorii în valoare de 58.650 de euro.

Citește și
bmw peoxenet
Ce au făcut polițiștii cu BMW-ul i8 al unui proxenet român, după ce l-au arestat | VIDEO

Pe parcursul zilei de ieri, 8 aprilie a.c., tânărul a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
GALERIE FOTO Peformanța reușită de Bernadette Szocs
Citește și...
„Pește” pentru „miei”. Tristan Tate ar fi recunoscut că este proxenent. Dezvăluiri din dosarul milionarilor britanici
„Pește” pentru „miei”. Tristan Tate ar fi recunoscut că este proxenent. Dezvăluiri din dosarul milionarilor britanici

Tristan Tate ar fi recunoscut că este proxenet și le-ar fi numit „miei” pe fetele care munceau în folosul lui și al fratelui său.

Ce au făcut polițiștii cu BMW-ul i8 al unui proxenet român, după ce l-au arestat | VIDEO
Ce au făcut polițiștii cu BMW-ul i8 al unui proxenet român, după ce l-au arestat | VIDEO

rocurorii DIICOT au reţinut joi un proxenet, acuzat că a recrutat o femeie prin metoda loverboy şi a obligat-o să se prostitueze în diverse locaţii din Italia, Germania şi Elveţia.  

Proxenet care exploata trei fete, ridicat de polițiști. Una este minoră, iar individul trăia cu toate trei
Proxenet care exploata trei fete, ridicat de polițiști. Una este minoră, iar individul trăia cu toate trei

Un individ care exploata sexual trei fete a fost ridicat de polițiști. Una dintre victime este minoră, iar proxenetul avea relații de concubinaj cu toate trei.

Recomandări
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României
Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidenţiale. Nicuşor Dan este președintele României

Judecătorii Curții Constituționale au confirmat şi validat, joi, rezultatul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Astfel, Nicușor Dan este președintele României.

Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion

Expert Forum a prezentat situația veniturilor și cheltuielilor din cele două săptămâni de campanie pentru turul secund al alegerilor prezidențiale. 

Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben
Ploi torențiale, vijelii și grindină în jumătate de țară. Județele în care ANM a emis cod galben

Meteorologii anunţă că, până luni seară, în cea mai mare parte a ţării se vor semnala ploi torenţiale, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului.